Diagnosticul diferenţial al parotiditelor supurate îl facem cu:
Parotidita epidemică
Osteomielita de ram ascendent a mandibulei
Abces de lojă submandibulară
Litiaza parotidiană
Tumori parotidiene
În parotidita parenchimatoasă, sialograma prezintă aspect de:
Cavităţi ovale sau rotunde pe fondul parenchimului intact
Imaginea de strugure (pom în floare)
Ducturile în unele locuri sunt abrupte, însă sunt bine conturate
Ductul principal e dilatat
Toate ducturile glandei sunt dilatate
Prin palparea şi masajul glandei în sialoadenitele purulente acute se determină:
Dureri în glandă
Induraţii cu contururi nelimitate
Din orificiul ductului se elimină puroi
Glanda mărită, dură dar nedureroasă la palpare
Din orificiul ductului se elimină salivă curată
În tratamentul complex al sialadenitelor acute, în canalul excretor se introduce:
Apă oxigenată de 3%
Lipoidol 1-2 ml
Antibiotice şi fermenţi
Soluţie caldă de furacilină
Salivă artificială
Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:
canalului Wharton
canalului Stenon
glandelor salivare mari
glandelor salivare mici;
glandei submandibulare
Sindromul Sjogren este prezentat de o simptomatologie specifică:
xerostomie
xeroftalmie
ulcerații
conjunctivite
eczeme
Hemostaza în caz de hemoragii nazale se efectuează prin:
Tamponament anterior
Tamponament posterior
Introducerea unor balonaşe de gumă ce se umflă
Aplicarea suturilor pe vasele afecate
Badijonare cu verde de briliant
În plăgile părţilor moi ale regiunii OMF, ţesuturile afectate pot fi:
Cele superficiale (pielea, muşchii)
Profunde (muşchii, glandele, mucoasa)
Nervii cranieni (trigemen, facial, hypoglos etc.)
Ramurile carotidei externe
Scheletul facial
Semnele comune ale plăgilor regiunii OMF pot fi:
Durerea
Hemoragia
Tulburări respiratorii;
Tulburări de deglutiţie, masticaţie
tahicardie și dispnee
Regiunea maxilo-facială se împarte în trei etaje principale:
Superior
Mediu
Inferior
Lateral
Posterior
Fracturile de mandibulă pot fi:
Unitare
Duble
Simple
Cominutive
Directe şi compuse
Printre factorii ce influenţează deplasarea fragmentelor în fracturile de mandibulă se înscriu:
Forţa traumatismului
Contracţia muşchilor ce se inseră pe aceasta
Mecanismul de producere a fracturii
Direcţia liniei de fractură
Alte stări patologice concomitente
Asfixia posttraumatică poate apărea în caz de:
Fractură cominutivă a arcului mentonier
Fracturi de oase nazele
Edem laringian
Dislocarea vălului palatin în fracturile maxilarului superior
Fractura planșeului de orbită
Tabloul clinic al fracturilor tip Le Fort II este:
Tumefacţia accentuată a feţei
Tulburări de sensibilitate
Ocluzia fără modificări
Echimoze palpebrale
Faţa turtită antero-posterior
Cele mai grave complicaţii generale precoce ale fracturilor maxilarului superior sunt:
Hemoragii abundente
Comoţia, contuzia cerebrală
Tulburări de ocluzie
Şocul traumatic
Flegmoane, osteomielită acută, sinusită
Simptomatologia fracturilor Le Fort I include:
Mobilitatea procesului alveolar;
Echimoze labio-geniene
Dureri la presiune
Osul maxilar participă la formarea următoarelor cavităţi:
Orbitei
Nazală
Orală
Pterigo-maxilară
Sinusul maxilar
Luxaţia dentară se produce obligatoriu în caz de:
Contuzia ligamentelor dento-alveolare
Rupere parțială sau totală a ligamentelor dento-alveolare
Fractura procesului alveolar
Fractura maxilarului superior sau a mandibulei
Nici una dintre acestea
Semnele locale comune tuturor fracturilor de mandibulă cu deplasarea fragmentelor sunt:
Tulburările de fonaţie
Mobilitatea patologică a fragmentelor
Tulburările de ocluzie
Tulburările de sensibilitate în teritoriul nervului mandibular
Care este rolul imobilizării de urgenţă:
Să reducă fragmentele în poziţie anatomică
Să reducă durerea
Să prevină suprainfectarea
Să scadă riscul de asfixie
Să reducă hemoragia
În fractura mediană a mandibulei:
Tracţiunile musculare care se exercită fiind în echilibru, deplasarea secundară este absentă
La mobilizarea mandibulei nu se determină dereglarea ocluziei
Bolnavul prezintă echimoze în fundul de sac vestibular sau sublingual
Bolnavul prezintă hipoestezie în teritoriul nervului incisival inferior
Este frecvent întâlnită otoragia
Semnele clinice ale unei luxaţii temporo-mandibulare bilaterale posterioare sunt:
Otoragie
Supraocluzie frontală patologică
Menton deviat anterior şi inferior
Gura întredeschisă
Prezenţa unei bombări preauriculare ca efect al ieşirii condilului din articulaţie
Printre cauzele ce conduc la modificări morfo-funcţionale ale articulaţiei temporomandibulare, cu producerea ulterioară de luxaţii recidivante, sunt:
Tulburări mioclonice postencefalitice
Reumatism poliarticular
Atrofia mușchilor maseteri după poliomielită
Fracturi condiliene intracapsulare în antecedente
Dezechilibrul ocluzo-articular
Tratamentul de urgență al traumelor asociate include:
Aplicarea bandajelor pe plăgi şi imobilizarea temporară a fracturilor
Combaterea şocului
Hemostaza şi degajarea căilor aeriene
Susţinerea funcţiilor vitale
Extracția dinților din linia de fractură
Care sunt regulile de bază la aplicarea ligaturilor pentru fixarea atelelor pe arcada dentară?
Atela se fixează cu fir metalic pe fiecare dinte sau peste un dinte
Ligatura este situată la coletul dentar
Ligatura nu trebuie să traumeze papilele gingivale
Capetele ligaturii au lungimea 5-7 mm şi se îndoaie spre centru şi linia ocluzală
Ligatura se îndoaie îndărăt şi spre marginea gingivală
