Semnele clinice locale în flegmonul post-traumatic de lojă submandibulară sunt:
Tumefacţie în regiunea submandibulară
Tegumentele congestiv-lucioase, netede cu ştergerea reliefului
La palpare durere, fluctuenţă
Endobucal edemul mucoasei, hiperemie în unele cazuri fluctuenţă
Trismusul
Gravitatea leziunilor părţilor moi BMF este direct proporţională cu:
Localizarea leziunii
Întinderea zonei afectate
Lezarea vaselor mari şi nervilor
Lezarea muşchilor mimici ce răsfrâng marginile rănii dându-i un aspect înspăimântător
Toate cele sus numite
Traumatismele oro-maxilo-faciale ocupă un loc aparte în cadrul traumatologiei contemporane, deoarece:
Este înregistrată frecvenţă crescută
Îmbracă aspecte extrem de variate şi complicate
Traficul rutier din ce în ce mai intens cu multiple forme de accidente ce înregistrează regiunea OMF
Nerespectarea regulilor de protecţie a muncii în industrie şi agricultură
Nici un răspuns corect
Particularităţile traumatismelor oro-maxilo-faciale sunt determinate de aspectele morfo-funcţionale specifice ale acestei regiuni:
Structura anatomică a feţei (piele fină, muşchi pieloşi, schelet arcuit încurbat, dinţii)
Situarea regiunii OMF în imediata vecinătate a neurocraniului
Situarea răspântiei aerodigestive de care sunt legate funcţiile vitale (respiraţia, masticaţia, deglutiţia, fonaţia etc.)
Inervaţia senzitivă, simpatică, parasimpatică
În traumatismele oro-maxilo-faciale este afectat relieful şi suferă fizionomia cu consecinţe psihoemoţionale grave pentru pacient, deoarece:
Regiunea OMF are un rol determinant în aspectul fizionomic individual
Muşchii mimici afectaţi duc la schimbări importante ale fizionomiei
Deformările oricât de mici ale orificiilor naturale (gura, nas, pleoape etc.) sunt ca motiv de retrăiri psihoemoţionale
Şanţurile funcţionale fiind defectate produc modificări destul de impresionante ale fizionomiei
Pentru pacient toate acestea nu joacă nici un rol
Din cele peste 200 oase ale corpului uman ce constituie circa 12 kg sau 18% din greutatea corpului în regiunea OMF avem numai 10 şi care din ele sunt pare:
Maxilarul superior
Maxilarul inferior
Malarul
Frontalul
Nazale
Unele oase ce formează scheletul facial sunt impare:
Palatinale
Vomerul
În scheletul uman deosebim mai multe tipuri de oase:
Os tubular
Os plat
Os de formă şi structură mixtă
Os spongios
Os deperiostat
Agenţii traumatici ce produc traumele OMF sunt:
Agresiuni umane
Accidente de circulaţie
Sportul
Accidente de muncă
Cauza cea mai frecventă a producerii plăgilor OMF o constituie:
Căderi accidentale
Accidente sportive
Agresiunile umane
Regiunea maxilo-facială se împarte în trei etaje principale:
Superior
Mediu
Inferior
Lateral
Posterior
Care dintre următoarele regiuni ale feţei sunt pare:
Orbitară, suborbitară
Zigomatică, geniană
Nazală, labială (orală), mentonieră
Parotido-maseterină
Submentonieră, frontală
Oasele ce formează scheletul facial sunt:
Maxila
Mandibula
Frontal
Maxila are următoarele apofize:
Alveolară
Frontală
Malară
Palatinală
Temporală
Osul maxilar participă la formarea următoarelor cavităţi:
Orbitei
Nazală
Orală
Pterigo-maxilară
Sinusul maxilar
S-au determinat următoarele forme de sinus maxilar:
Pneumatic
Sclerotic
Multicameral
Un sinus mare şi câteva mici;
Toate împreună
Funcţiile de bază ale sinusului:
Rezonatoare
Olfactorie
Respiratorie (umectează, încălzeşte, curăţă aerul)
Protecţie
Pereţii sinusului sunt acoperiţi cu:
Epiteliu multistratulat cilindric cu cili
Epiteliu cubic
Epiteliu plat
Epiteliu prismatic
Epiteliu folicular
Sinusul maxilar comunică cu:
Cavitatea nazală
Cavitatea bucală
Orbita
Glota
Fosa subtemporală
Volumul cavităţii sinusului (în cm3 ) este de:
14-25 cm3
15-40 cm3
10-20 cm3
7-15 cm3
20-50 cm3
Sinusul comunică cu cavitatea nazală printr-un orificiu oval care se deschide în:
Meatul nazal superior
Meatul nazal mediu
Meatul nazal inferior
Prin celulele etmoidale
Nici una din acestea
Stâlpii de rezistenţă ai maxilarului superior sunt:
Stâlpul fronto-nazal sau incisiv
Stâlpul zigomatic
Stâlpul pterigopalatin
Stâlpul (platforma) palatin
Nici unul din cei numiţi
Mandibula are o formă de:
Pătrat
Semiovală
Potcoavă
Triunghiulară
În funcţie de vârstă, trece de la o formă la alta
Mandibula are următoarele apofize:
Coronoidă
Condilară
Bazală
Unghiulară
Incisura semilunară este situată între:
Apofizele alveolară şi coronoidă
Apofizele alveolară şi condilară
Apofizele condilară şi coronoidă
Apofizele coronoidă şi baza mandibulei
Toate răspunsurile sunt corecte
Prin corpul mandibulei trece canalul:
Suborbital
Nazopalatin
Palatinal anterior
Mandibular
Toate
Pe suprafaţa mandibulei sunt situate următoarele orificii:
Mentoniere
Mandibulare
Suborbitare
Incisivale
Pe suprafaţa mandibulei observăm mai multe neregularităţi:
Tuberozitatea maseterină
Tuberozitatea pterigoidă
Tuberozitatea mentonieră
Tuberozitatea maxilară
La mandibulă deosebim următoarele linii (travee) de forţă (după Sicher):
Marginală
Bazilare
Transversale
Anterioare şi posterioare
Cele mai vulnerabile (fragile) locuri, unde mai frecvent se fracturează mandibula sunt:
Mediană (simfizală)
Mentonieră
Colul condilului
Unghiul mandibulei
Ramul ascendent
Diagnosticul unei fracturi a oaselor splanhnocraniului se stabileşte după:
Semnele clinice
Examenul radiologic
Examenul microbiologic
Biopsia
Hemoleucograma
Clasificarea fracturilor oaselor splanhnocraniului se face după:
Gradul deplasării oaselor afectate
Agentul vulnerant
Sediul fracturii
Segmentul osos afectat
Disjuncţia cranio-facială este:
Fractura crestei alveolare
Fractura de maxilă Le Fort II
Fractura maxilei cu oasele nazale, malarul şi arcada zigomatică (Le Fort III)
Fractura maxilei şi mandibulei
Toate acestea
Blocajul de mandibulă are loc în:
Fracturile mandibulei
Fracturile arcului zigomatic
Fracturi de maxilă
Fracturile oaselor nazale
Cel mai frecvent şi primul simptom în degerăturile ţesuturilor faciale este:
Paliditatea tegumentelor şi pierderea sensibilităţii
Dureri pronunţate
Edem
Hiperemie
Necroza tegumentelor
Primul ajutor în degerăturile ţesuturilor faciale sunt:
Masajul uşor cu mâna caldă sau flanea
Aplicarea pungilor calde
Comprese cu alcool
Comprese cu unguente
Frecţii cu zăpadă
Muşchii ridicători ai mandibulei sunt:
M. temporal
M. maseter
M. digastric
M. pterigoidian intern
M. geniohidian
Cea mai mare parte din fracturile mandibulei se datoreaza:
Căderilor pe stradă
Accidentelor de circulaţie
Accidentelor sportive
Accidentelor de muncă
Agresiunillor
Fracturile spontane ale mandibulei (în os patologic) au loc când rezistenţa este scăzută în caz de:
Afecţiuni generale ca osteodistrofiile
Osteoradionecroze
Osteomielite
Chisturi
Mandibula se poate fractura în timpul unor intervenţii chirurgicale ca:
Extracţia dinţilor incluşi
Extracţii traumatice ale molarilor de minte inferiori
Extirpări de tumori
Operaţii ortognatice
Din ce motive mandibula este expusă atât de frecvent fracturilor:
Este un os proeminent
Forma dublu incurbată
Prezenţa dinţilor incluşi
Periostul extrem de aderent
Prezenţa unor zone de rezistenţă scăzută
Fracturile de mandibulă pot fi:
Unitare
Duble
Triple
Cominutive
Din ce cauze fracturile de mandibulă sunt cele mai frecvente (70-80%) din toate oasele regiunii buco-maxilo-faciale:
Mandibula este un os mobil
Este situată în partea inferioară, proeminen
Prezenţa unor zone puţin rezistente la agresiuni
Prezenţa frecventă a dinţilor incluşi
Nici un răspuns corect.
Fracturile mandibulei se produc prin următoarele mecanisme:
În locurile cu rezistenţa scăzută
Flexiune
Presiune
Smulgere
În os patologic
Mecanismul cel mai frecvent de producere a unei fracturi de mandibulă este:
Tasare
În lemn verde
Zona cu cea mai scăzută rezistenţă la traumatismele mandibulare:
La nivelul caninului
Între rădăcinile premolarilor
Simfiza mentonieră
Colul condilar
Între factorii ce influenţează gradul de deplasare a fragmentelor în fracturile de mandibulă se înscriu:
Forţa traumatismului
Contracţia muşchilor ce se inseră pe aceasta
Mecanismul de producere a fracturii
Direcţia liniei de fractură
Unele stări patologice concomitente (osteoporoză)
Semnele comune tuturor fracturilor de mandibulă sunt:
Durerea
Tulburările de fonaţie
Mobilitatea anormală
Tulburările de ocluzie
Tulburările de sensibilitate în teritoriul nervului mandibular
În ce tip de fractură de mandibulă este prezent edemul precoce, echimozele apărând după 24 ore:
Fractura de condil
Fractura de corp mandibular
Fractura ramului ascendent
Fractura mediosimfizară
Fractura de proces alveolar
Care din următoarele tipuri de fracturi mandibulare sunt considerate de Rowe ca fracturi simple:
Fractura ramului orizontal
Fractura de apofiză coronoidă
Fractura de ram ascendent