51. “Pica chlorotică” se întâlneşte numai la:
A. Anemia B12 – deficitară
B. Anemia aplastică
C. Anemia metaplastică
D. Anemia fierodeficitară
E. Anemia hemolitică autoimună
52. În anemia fierodeficitară severă pot fi întâlnite următoarele modificări eritrocitare, cu excepţia:
A. Microcitozei
B. Poichilocitozei
C. Macrocitozei
D. Anizocitozei
E. Hipocromiei
53. La un bolnav cu anemie sunt constatate următoarele date de laborator: fierul seric 4 mkmol/l, reticulocitele-10‰. Diagnosticul este:
A. Anemia aplastică
B. Anemia prin carenţă de fier
C. Anemia B12 – deficitară
D. Anemia prin deficit de acid folic
E. Anemia hemolitică microsferocitară
54. O particularitate a măduvei oaselor, caracteristică deficitului de fier este:
A. Prezenţa celulelor blastice > 5%
B. Cantitatea redusă de sideroblaşti
C. Hipocelularitate
D. Hiperplazia seriei granulocitare
E. Hemopoieză megaloblastică
S 55. Prioritate in tratamentul anemiei fierodeficitară au:
A. Preparatele de fier pentru administrare parenteralǎ
B. Preparatele de fier pentru administrare per os
C. Transfuziile de masă eritrocitară
D. Tratamentul antianemic complex
E. Vitaminoterapia
S 56. Care din următoarele nu se includ în diagnosticul de anemie fierodeficitară:
A. “Pica chlorotică”
B. Fisuri calcanee
C. Dereglarea deglutiţiei
D. Icterul pronunţat
E. Uscăciune şi discuamarea pielii
57. Anemia B12-deficitară este asociată deseori de următoarele cu excepţia:
A. Durata de vârstă a eritrocitelor scăzută
B. Bilirubinemie, pe contul fracţiei indirecte
C. Aclorhidrie gastrică
D. Valori normale ale factorului intrinsec
E. Măduvă osoasă hiperplastică
58. Una din cele mai frecvente cauze în apariţia anemiei B12 – deficitare este:
A. Factorul nutritiv
B. Hemoragii cronice
C. Necesitatea sporită
D. Atrofia difuză a mucoasei stomacale
E. Graviditatea
59. Vitamina B12 se absoarbe în:
A. Duoden
B. Porţiunea proximală a intestinului subţire
C. Ileonul terminal
D. Intestinul subţire pe tot parcursul
E. Duoden şi intestinul subţire
60. Cu referire la vitamina B12, care din următoarele afirmaţii nu este adevărată:
A. Este stocată în ficat
B. Este conţinută în legume verzi
C. Este absorbită în ileonul terminal
D. Stocul hepatic este suficient pe 4-5 ani
E. Participă la sinteza mielinei
61. Hematopoieza megaloblasticǎ este prezentă numai la:
A. Anemia fierodeficitară
B. Anemia B12-deficitară
C. Microsferocitoza ereditară
D. Anemia aplastică
E. Ovalocitoza ereditară
Lipsa factorului Castle ar putea favoriza apariţia:
A. Anemiei fierodeficitare
B. Anemiei aplastice
C. Anemiei hemolitice autoimune
D. Talasemiei
E. Anemia B12-deficitară
63. Tratament cu vitamina B12 la anemia B12-deficitară se administrează:
A. Până la normalizarea indicilor sanguini
B. 2-3 luni
C. Toată viaţa
D. Până la normalizarea tabloului neurologic
E. Până la dispariţia schimbărilor morfologice in eritrocite
64. Care din afirmaţiile următoare, referitoare la anemia prin deficitul acidului folic, este corectă:
A. Numărul reticulocitelor crescut
B. Diametrul eritrocitelor mediu este între 7 şi 8μ
C. Numărul crescut al plăcuţelor sanguine în sângele periferic
D. Are loc hematopoieza megaloblastică
E. Numărul crescut al leucocitelor sanguine în sângele periferic
65. Carenţa completă a rezervelor de acid folic este observată după:
A. O săptămână
B. Mai puţin de o lună
C. Peste 4-6 luni
D. Peste un an
E. După 3 ani de zile
66. Carenţa de acid folic este responsabilă de:
A. Deficit al sintezei de factor intrinsec
B. Deficit al sintezei de transcobalamină
C. Perturbarea metabolismului acidului propionic
D. Dereglarea sintezei timidinei
E. Deficit al sintezei mielinei
S 67. Tratamentul cu acidul folic în cazurile de anemie prin deficit al acidului folic se efectuează:
A. Până la normalizarea indicilor hematologici (hemoglobinei şi hematiilor)
B. Până la dispariţia hipersegmentării granulocitare
C. Până la normalizarea tabloului neurologic
D. Timp de 6 luni după normalizarea hemoglobinei
E. Toată viaţa
68. In dezvoltarea unei anemii aplastice pot interveni urmatoarele:
A. Hepatita virală C
B. Benzenul
C. Solvenţii organici
D. Cloramfenicolul
E. Toţi factorii amintiţi
69. Cea mai frecventǎ cauzǎ de deces în anemia aplastică este:
A. Tromboze venoase şi infarcte pulmonare
B. Ruptura splenică
C. Infecţii şi hemoragii
D. Hemosideroza posttransfuzională
E. Insuficienţa hepatică acută
70. Medicamentul cu efectul medular cel mai deprimat este:
A. Eritromicina
B. Cloramfenicol
C. Tetraciclina
D. Prednisolonul
E. Carbonatul de litiu
S 71. Aspectul măduvei oaselor in anemia aplastică este:
A. Hipercelular
B. Hipocelular cu fibrozare accentuată
C. Inlocuită cu ţesut adipos
D. Eritropoieză ineficientă
E. Infiltrată cu celule blastice
72. În dezvoltarea microsferocitozei ereditare cel mai important rol îi revine:
A. Sensibilităţii crescute a membranei eritrocitare la complementul seric
B. Modificării fluidităţii straturilor lipidice membranare
C. Scăderii nivelului de glutation intraeritrocitar
D. Deficitului de spectrină în membrana eritrocitară
E. Creşterii pH intraeritrocitar
73. Crizele aplastice, care apar în evoluţia unei anemii hemolitice sunt produse, cel mai frecvent de:
A. Corticoterapia prelungită
B. Infecţii
C. Deficit relativ de folaţi
D. Splenectomie
E. Transfuzii de sânge
74. Chinidina produce anemie hemolitică prin:
A. Formarea de complexe imune
B. Producerea de autoanticorpi
C. Mecanism tip haptenă
D. Acţiunea oxidantă asupra glutationului
E. Creşterea permiabilităţii membranei eritrocitare
75. Talasemiile se dezvoltă ca urmare a unei:
A. Sinteza porfirinelor
B. Scăderea sintezei unor anumite tipuri de lanţuri de globină
C. Creşteri ale sintezei unor anumite tipuri de lanţuri de globină
D. Sinteze excesive de lanţuri ale imunoglobulinelor
E. Formări patologice de sideroblaşti inelari
76. Testul Coombs direct este cel mai util în diagnosticul:
A. Crizelor de hemoliză din deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
B. Hemolizei din boala aglutininelor la rece
C. Anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald
D. Hemoliză din anemia microsferocitară ereditară
E. Hemoliză din hemoglobinuria paroxistică nocturnă
77. Care dintre următoarele investigaţii este decisivă pentru diagnosticul talasemiei:
A. Testul de autohemoliză
B. Testul Ham
C. Testul Coombs direct
D. Testul de siclizare
E. Electroforeza hemoglobinei
78. Precipitarea hemoglobinei sub formă de baghete apare în:
A. Forma majoră a β-talasemiei
B. Siclemie
C. Hemoglobinoza C
D. Deficitul de glucozo-6-fosfatdehidrogenaza
E. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă
79. Testul Coombs direct este cel mai frecvent pozitiv in:
A. Talasemie
B. Hemoglobinuria paroxistică nocturnă
D. Anemia hemolitică din intoxicaţia cu solvenţi organici
E. Anemia hemolitică autoimună cu anticorpi la cald
S 80. Care dintre semnele clinice enumerate nu sunt caracteristice pentru purpura trombocitopenică:
A. Peteşii pe piele
B. Echimoze
C. Metroragii
D. Hemartroze
E. Hemoragii gingivale
81. Caracterul imun al purpurei trombocitopenice se confirmă prin:
A. Pancitopenie ca rezultat al hipersplenismului
B. Splenomegalie
C. Eficacitatea tratamentului cu corticosteroizi
D. Evidenţierea anticorpilor – ADN
E. Starea gravă a pacientului
82.Testul modificat în purpura trombocitopenică este:
A. Timpul de coagulare dupa Lee-White
B. Timpul de trombină
C. Timpul de singerare
D. Testul de autocoagulare
E. Rezistenţa osmotică a eritrocitelor
S 83. Medicamentul de elecţie in tratamentul purpurei trombocitopenice autoimune este:
A. Corticosteroizii
B. Vincristin
C. Ciclofosfamida
D. Leukeranul
E. Mielosanul
S 84. Constatarea de laborator în favoarea diagnosticului de purpură trombocitopenică este:
A. Majorarea numărului de reticulocite
B. Scăderea numărului de trombocite
C. Leucopenie
D. Anizocitoză şi poichilocitoză pronunţată a eritrocitelor
E. Timpul de coagulare după Lee-White majorat
85. Care din următoarele nu susţine diagnosticul de purpură trombocitopenică:
A. Mărirea tuturor grupelor de ganglioni limfatici periferici
B. În 30% splenomegalie moderată
C. În punctatul medular majorarea numărului de megacariocite cu lipsa trombocitelor
D. Scăderea numărului de trombocite
E. Sindrom hemoragic cutanat sub formă de peteşii şi echimoze
86. Care din următoarele afirmaţii este corectă referitor la purpură trombocitopenică autoimună:
A. Frecvent se dezvoltă hemartroze şi hematoame
B. După splenectomie se vindecă 10% din bolnavi
C. Splenomegalie pronunţată asociată cu poliadenopatie
D. Hepatosplenomegalie asociată de pancitopenie
E. După splenectomie se vindecă 90% de pacienţi
87. În tratamentul purpurei trombocitopenice se recurge la splenectomie:
A. Ca prima măsură terapeutică
B. Numai în formele acute de boală
C. În caz de rezistenţă la corticosteroizi
D. Doar în cazurile la copii sub vârsta de 10 ani
E. Splenectomia este contraindicată
S 88. Cu referire la hemofilia A este corectă afirmaţia:
A. Prezenţa hemartrozelor pledează impotriva diagnosticului
B. Este o coagulopatie ereditară, cauzată de deficitul factorului VIII
C. Timpul de sângerare este constant prelungit
D. Frecvent apar peteşii si echimoze
E. Este o maladie cu dereglarea hemostazei primare
S 89. Prioritate in tratamentul hemofiliei A are:
A. Masa trombocitară
B. Masa eritrocitară
C. Tratamentul chirurgical
D. Dezintoxicare
E. Crioplasma si crioprecipitatul
90. Testul modificat in hemofilie este:
A. Timpul de trombină
B. Timpul parţial activat de tromboplastină
C. Timpul protrombinei
D. Timpul de sîngerare
E. Micsorarea numarului de trombocite
S 91. Prelungirea timpului de coagulare după Lee-White se întâlneşte în:
A. Purpura trombocitopenică
B. Hipoproconvertinemia ereditară
C. Hemofilie
D. Maladia Randiu-Osler
E. Capilarotoxicoză
92. Factorul Willebrand este produs de:
A. Plasmocite
B. Limfocite
C. Ficat
D. Complexul proteina C – proteina S
E. Celulele endoteliale ale capilarelor
93. Care din următoarele afirmaţii cu privire la hemofilie este corectă:
A. Este o maladie a sistemului imun
B. O coagulopatie cu dereglarea hemostazei secundare
C. În tabloul clinic predomină hemoragii sub formă de peteşii şi echimoze
D. Se întâlneşte mai frecvent la femei
E. Medicamentele cele mai utilizate în tratamentul hemofiliei sunt corticosteroizii administraţi intravenos
94. Diagnosticul morfologic al limfomului Hodgkin se confirmă numai dacă in preparatele histologice sunt prezente:
A. Celulele plasmatice
B. Histiocitele
C. Celulele gigante Şternberg-Reed
D. Prolimfocitele
E. Limfocitele
95. În limfomul Hodgkin, varianta scleroză nodulară primar mai frecvent se afectează:
A. Ganglionii limfatici mediastinali
B. Ganglionii limfatici mezenteriali
C. Ganglionii limfatici iliacali
D. Ficatul
E. Splina
96. Diagnosticul definitiv al limfomului Hodgkin se stabileşte după:
A. Cercetarea analizei generale a singelui
B. Cercetarea histologică a formatiunei tumorale înlăturate
C. Puncţia sternală
D. Examenul radiologic
E. Examenul ultrasonor
97. Un criteriu important pentru limfomul Hodgkin este:
A. Mărirea concomitentă a tuturor grupelor de ganglioni limfatici periferici
B. Prezenţa sindromului hemoragic
C. Prezenţa sindromului anemic
D. Hipertrofia ganglionilor
E. Consecutivitatea apariţiei ganglionilor limfatici
98. În rezultatul investigării complexe a unui pacient cu limfomul Hodgkin s-a depistat: mărirea ganglionilor limfatici mediastinali, splenomegalie, febră până la 38o, transpiraţii. Care este stadiul clinic:
A. I A
B. II B
C. III A
D. III B
E. IV B
99. Schimbările specifice în sângele periferic pentru limfomul Hodgkin sunt:
A. Leucocitoză
B. Leucopenie
C. Anemie
D. Trombocitopenie
E. Nu sunt
100. În cazurile de leucemizare a limfoamelor non-Hodgkin agresive tabloul sanguin poate fi:
A. În limitele normei
B. Asemănător cu leucemia acută
C. Asemănător cu leucemia limfocitară cronică
D. Asemănător cu leucemia granulocitară cronică
E. Asemănător cu leucemia monocitară cronică