În fractura complexului zigomatico-orbital linia de fractură trece prin:
Sutura zigomatico-maxilară
Peretele intern al orbitei
Sutura zigomatico-temporală
Sutura fronto-zigomatică
Peretele medial al sinusului maxilar
Care din următoarele simptome se pot întâlni în fracturile anterioare ale complexului zigomato-orbital cu deplasare:
Diplopia
Hipoestezia infraorbitală
Inocluzia frontală
Epistaxis
Deviere a liniei mediane
Cauze ale tulburărilor nervoase a n.infraorbital (parestezii, hipostezii, anestezii) pot fi:
Fracturi ale planșeului orbitar
Fracturi ale osului malar
Fracturi ale maxilei (Le Fort II)
Lezări ale nervului în timpul loviturii
Fracturi ale oaselor nazale
Cel mai frecvent întâlnite sunt următoarele forme de traumatisme ale piramidei nazale:
Traumatismele scheletului cartilaginos
Fractura Le Fort II
Disjuncţia cranio-facială înaltă (Le Fort III)
Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (deschise)
Fracturile scheletului osos a piramidei nazale (închise)
Unele fracturi nazale se pot vindeca spontan şi anume:
Fracturi fără deplasări
Fracturi ale oaselor cu deplasări
Fracturi ale cartilajului
Fracturi cu înfundarea piramidei nazale
Toate fracturile piramidei nazale
Care sunt principalele elemente anatomice ale articulaţiei temporo-mandibulare:
Condilul
Fosa glenoidă
Tuberculul articular
Oasele temporal şi mandibular
Discul articular
Simptomele artritei acute nespecifice sunt:
Devierea mentonului
Dureri spontane, pulsatile, iradiante, în zona afectată
Tumefacţia şi congestia preauriculară
Mişcările mandibulei reduse, uneori imposibilă
Mişcările mandibulei libere, indolore
Diagnosticul diferenţial al artritelor acute nespecifice se face cu:
Furunculul pretragian
Otomastoidita
Limfadenita pretragiană
Constricţia de mandibulă
Adenită subangulomandibulară
Ce elemente anatomice sunt interesate în faza subacută de artrită temporo-mandibulară:
Capsula artriculară
Ligamentele articulare
Meniscul articular
Condilul mandibular
Cavitatea glenoidă
Triada simptomatică a artritelor cronice cuprinde:
Durerea
Cracmentele
Tulburările mecanice articulare
Limitarea mişcărilor mandibulare
Semnele de inflamaţie acută
Diagnosticul diferenţial în luxaţiile anterioare unilaterale se face cu:
Fracturile apofizei condiliene
Paralizii faciale
Fracturile mediosimfizare
Parotidita acută supurată
Contractura spastică a muşchilor masticatori
Pentru irigarea cavităţii bucale a bolnavilor cu traumatisme OMF, se utilizează următoarele dintre substanţele antiseptice:
Apă oxigenată
Soluţie slabă de permanganat de potasiu
Compuși cuaternari de amoniu
Clorhexidină
Soluție alcoolică de iod
Biopsia se efectuează cu scopul de a preleva biomaterial pentru analiza histologică şi a depista:
Formaţiunile tumorale benigne
Formaţiunile tumorale maligne
Formațiuni chistice
Procesele inflamatorii
Corpi străini
Odontomul:
Este o tumoră cu structură osoasă
Este o tumoră cu structură dentară
Este o tumoră benignă
Este o tumoră cu potenţial de malignizare
Are origine din ţesuturile dentare
Osteomul:
Este o tumoră malignă
Este formată din ţesut osos matur bine diferenţiat
Este formată din ţesut osos tânăr slab diferenţiat
Are o creştere rapidă
Semnele şi simptomele precoce de malignizare ale adenomului pleomorf parotidian sunt:
Aderenţa la piele
Apariţia adenopatiei regionale
Apariţia trismusului
Apariţia durerilor spontane în zona tumorală
Apariţia semnelor de disfuncţie (pareza) a nervului facial
Din punct de vedere radiografic, ameloblastomul se caracterizează prin:
Rarefiere osoasă
Prezenţa opacităţii
Contururi clare
Prezintă structuri celulare în formă de “bule de săpun”
Distrucţie osoasă cu contururi neclare
Care sunt cele mai informative metode complementare de examinare a bolnavilor cu osteoclastom al maxilarelor:
Radiografia panoramică
Tomografia computerizată
Ultrasonografia
Examenul citologic
Examenul histologic
Înainte de a începe un tratament radioterapic a bolnavilor cu tumori maligne a feţei şi organelor cavităţii bucale, este necesar:
Asanarea cavităţii bucale
Înlăturarea protezelor metalice
Înlăturarea obturaţiilor metalice
Hemotransfuzii
Confecţionarea atelelor de masă plastică pe dinţi
Care dintre următorii factori sunt implicaţi în dezvoltarea melanomului:
Vârsta
Sexul
Trauma
Alimentația
Insolaţia
Scopul chiuretajului după extracţia dentară este:
Înlăturarea cheagului de sânge
Înlăturarea ţesutului patologic (granulaţii)
Înlăturarea corpilor străini (tartru, rămăşiţi de rădăcini, fragmente de coroană etc)
Umplerea alveolei cu sânge
Stoparea hemoragiei
Extracţia cu cleştele de rădăcini este indicată în cazurile în care:
Există sau se pot crea condiţii de aplicare şi priză a rădăcinii
Rădăcina dentară prezintă o porţiune extraalveolară suficient de proeminentă pentru a fixa fălcile cleştelui
Rădăcina dentară se găseşte la limita peretelui alveolar şi osul permite crearea unui şanţ periradicular ca să insinuăm şi să fixăm cleştele
Rădăcina dentară se găseşte sub nivelul osului
Rădăcina dentară se găseşte la fundul alveolei
Extracţia rădăcinilor dentare cu elevatorul este indicată în cazurile în care:
Rădăcinile dentare prezintă o distrucţie întinsă şi nu e posibilă folosirea cleştelui
Rădăcinile sunt vizibile în alveolă
Este posibil de a insinua elevatorul între pereţii alveolei şi rădăcinii
Rădăcina se găseşte adânc în alveolă
La orice rădăcină dentară
Se pot extrage prin alveolotomie:
Rădăcini sudate la peretele alveolar
Rădăcini convergente
Rădăcini cu hipercementoză
Rădăcini situate sub punţi dentare
Rădăcini foarte recurbate
În cazul extracţiei cu separarea rădăcinilor se recomandă:
Să nu se pătrundă cu freza prea profund
Să nu se secţioneze cu discuri carborundum
Să nu se rezece septul interradicular
Să nu se rezece peretele alveolar
Să nu se separe cu dalta şi ciocanul de la început