137. Medicul este în drept:
A. Să fie asigurat cu loc de muncă şi să-şi desfăşoare activitatea medicală conform specializării şi calificării obţinute, să exercite alte drepturi, în conformitate cu legislaţia în vigoare, să acorde primul ajutor medical de urgenţă, indiferent de timpul, locul şi de alte circumstanţe ale situaţiei etc.
B. Să fie asigurat cu condiţii pentru a-şi desfăşura activitatea profesională cu respectarea regulilor şi tehnologiilor de acordare a asistenţei medicale, respectiv, să-şi ridice nivelul de pregătire profesională şi să fie atestat etc.
C. Să fie remunerat conform funcţiei ocupate, gradului de calificare profesională, ştiinţifico-didactică, rezultatelor activităţii sale, la fel, să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu activitatea profesională etc.
D. Să-şi apere, inclusiv pe cale judiciară, dreptul la muncă şi alte drepturi profesionale, să cunoască drepturile şi obligaţiile sale de serviciu, să ceară consimțământul pacientului pentru orice prestare medicală conform legislaţiei, să consemneze refuzul pacientului pentru orice prestare medicală etc.
E. Să fie remunerat conform relațiilor de interes în sistemul medical, gradului de rudenie cu superiorii, ştiinţifico-didactică, rezultatelor activităţii sale, la fel, să i se repare prejudiciul cauzat prin vătămare a sănătăţii în legătură cu activitatea profesională etc.
138. Pacientul are dreptul la:
A. Asistenţă medicală gratuită în volumul stabilit de legislaţie, atitudine respectuoasă şi umană din partea prestatorului de servicii de sănătate, indiferent de vârstă, sex, apartenenţă etnică, statut socioeconomic, convingeri politice şi religioase.
B. Securitatea vieţii personale, integritate fizică, psihică şi morală, cu asigurarea discreţiei în timpul acordării serviciilor de sănătate.
C. Reducere a suferinţei şi atenuare a durerii, provocate de o îmbolnăvire şi/sau intervenţie medicală, prin toate metodele şi mijloacele legale disponibile, determinate de nivelul existent al ştiinţei medicale şi de posibilităţile reale ale prestatorului de servicii de sănătate.
D. Opinie medicală alternativă şi primirea recomandărilor altor specialişti, la solicitarea sa ori a reprezentantului său legal (a rudei apropiate), în modul stabilit de legislaţie.
E. La o relaţie de tip monolog, unde informaţia oferită de către medic va fi minoră, cu un conţinut succint, uneori neclar pentru pacient, respectiv, hotărârea este luată de către medic, iar pacientul va trebui să accepte orice decizie.
139. Pacientul are următoarele responsabilităţi:
A. Să aibă grijă de propria sănătate şi să ducă un mod de viaţă sănătos, excluzând acţiunile premeditate ce dăunează sănătăţii lui şi a altor persoane, la fel, să respecte măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social;
B. Să întreprindă, în lipsa contraindicaţiilor medicale, măsuri profilactice obligatorii a căror neîndeplinire ameninţă propria sănătate şi creează pericol social, respectiv, să comunice lucrătorului medical informaţii complete despre bolile suportate şi cele curente, despre maladiile sale ce prezintă pericol social.
C. Să respecte regulile de comportament stabilite pentru pacienţi în instituţia medico-sanitară, precum şi recomandările medicului în perioada tratamentului ambulatoriu şi staţionar.
D. Să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase fără prescrierea şi acceptul medicului curant, inclusiv a drogurilor, a altor substanţe psihotrope şi a alcoolului în perioada tratamentului în instituţia medico-sanitară, la fel, să respecte drepturile şi demnitatea altor pacienţi, precum şi ale personalului medico-sanitar.
E. Să excludă utilizarea produselor farmaceutice şi a substanţelor medicamentoase cu prescrierea şi recomandarea medicului curant, să evite măsurile de precauţie în contactele cu alte persoane, inclusiv cu lucrătorii medicali, în cazul în care ştie că el suferă de o boală ce prezintă pericol social.
140. Elementele structurale de bază, care afectează substanțial comportamentul și comunicarea interculturală sunt:
A. Percepțiile comunicării interculturale.
B. Elementele social-culturale.
C. Limbajul intercultural nonverbal.
D. Timpul și spațiul în comunicarea interculturală.
E. Atitudinile față de sine
141. Identificați cele două grupuri de norme comportamentale care afectează substanțial comportamentul și comunicarea interculturală:
A. Proscriptive, care se focusează pe interdicțiile în acțiunile noastre.
B. Prescriptive, ce se axează pe permisibilitatea acțiunilor noastre.
C. Projuridice, care se focusează pe omisiuni sociale.
D. Preconștiente, ce se axează pe permisibilitatea acțiunilor noastre.
E. Prosanogene, care se focusează pe interdicțiile în acțiunile nocive.
142. Determinați etapele cercetării sociologice:
A. Stabilirea temei, scopul și obiectivele cercetării sociologice.
B. Documentarea și construirea ipotezelor cercetării sociologice.
C. Eșantionarea cercetării și stabilirea metodologiei cercetării sociologice.
D. Recoltarea, prelucrarea, verificarea informațiilor și raportul privind rezultatele cercetării.
E. Poststabilirea temei, pre identificarea scopului și obiectivele cercetării sociologice.
143. Determinați ramurile sociologiei care studiază instituţii sociale:
A. Sociologia politică și sociologia dreptului.
B. Sociologia educaţiei și sociologia familiei.
C. Sociologia ştiinţei și sociologia medicinei.
D. Sociologia grupurilor etnice și sociologia tineretului.
E. Sociologia structurii sociale și sociologia profesiilor.
144. Determinați ramurile sociologiei care studiază tipuri de colectivităţi:
A. Sociologia claselor sociale și sociologia organizaţiilor.
B. Sociologia urbană și sociologia rurală.
C. Sociologia structurii sociale și sociologia profesiilor.
E. Sociologia controlului social și sociologia diferenţierii şi stratificării sociale.
145. Determinați ramurile sociologiei care studiază fenomene şi procese sociale:
A. Sociologia comportamentului demografic și sociologia cunoaşterii.
B. Sociologia comportamentului deviant și sociologia controlului social.
C. Sociologia clinică și sociologia informaţiei.
D. Sociologia ştiinţei și sociologia medicinei.
146. Printre obiectivele sociologiei medicale se pot număra:
A. Distribuirea bolilor în societate, în funcţie de sistemul social, mediul familial, religie, sex, clase sociale, profesie.
B. Factorii sociali şi culturali legaţi de natura şi gravitatea bolii, relaţiile medicale şi influenţa industriilor medicale asupra stării de sănătate a populaţiei.
C. Elementele sociale care intervin în procesul terapeutic, medicina ca instituţie socială și bazele economice ale serviciilor medicale.
D. Comportamentele sociale ale terapiei şi studiul variabilelor culturale ale manifestării sănătăţii şi bolii.
E. Politicile sociale ale comunității şi studiul variabilelor culturale ale manifestării sănătăţii şi bolii în politica comunității.
147. Printre temele dominante ale sociologiei medicale se pot număra:
A. Conceptele sociologice de sănătate şi boală, cauze sociale ale îmbolnăvirilor, familia şi îmbolnăvirea, persoanele în vârstă şi sănătate, a moartea şi starea de muribund.
B. Comportamentul bolnavului în spital şi în societate, spitalul şi pacienţii, inegalitatea accesului la serviciile sanitare, medicina şi controlul social, măsurarea stării de sănătate.
C. Relaţiile dintre medic şi pacient, comunicarea în practica medical, profesiile medicale şi rolul lor în domeniul apărării şi promovării sănătăţii publice, evaluarea asistenţei medicale.
D. Etnicitate și sănătate, asistenţă medical și devianţa, etichetare şi stigmat social, sistemul sanitar naţional în perspectivă internaţională (comparativă).
E. Comportamentele sociale ale comunității şi studiul variabilelor culturale ale manifestării sănătăţii şi bolii în politica comunității.
148. Determinați elementele ce stă la baza evaluării conceptelor de boală şi sănătate:
A. Dezvoltarea cunoaşterii biomedicale.
B. Orientările intelectuale ale culturii.
C. Sistemul axiologic al societăţii.
D. Biologia umană.
E. Mediul natural și social.
149. Identificați factorii care influenţează starea de sănătate a populației:
A. Biologia umană.
B. Mediul natural și social.
C. Stilul de viață.
D. Organizarea asistenţei medicale.
E. Sistemul axiologic și ideologic al societăţii.
150. Conceptul de boală are mai multe dimensiuni, evidențiați care sunt acestea:
A. Dimensiunea biologică, boala este o stare a organismului sau a unei părţi din organism în care funcţiile sunt afectate sau deranjate de factori interni sau externi.
B. Dimensiunea plurifactorială, boala poate fi definită drept o stare finală, rezultat al unei combinaţii a factorilor ecologici şi comportamentali.
C. Interacţiunea predispoziţiilor genetice cu cele sociale, care plasează statistic individul într-o situaţie de risc mărit, ca urmare a unei alimentaţii neraţionale, dezechilibrate, de lungă durată, expunerii cronice la agenţii patogeni ai locului de muncă, stresului vieţii.
D. Dimensiunea interdisciplinară a bolii.
E. Dimensiunea politică a sănătății determinată de OMS.
151. În aspect interdisciplinar, scopul ştiinţelor comportamentului este:
A. Prevenirea bolilor şi promovare a sănătăţii.
B. Identificare a factorilor psihocomportamentali în etiologie, evoluţie şi tratamentul bolilor.
C. Creşterea calităţii vieţii, îmbunătăţirea îngrijirilor medicale şi în ultimă instanţă a sistemului şi politicii în domeniul medical.
D. Crearea unui model de comportament pentru prevenirea bolii.
E. Formarea unor tehnici de comunicare în relaţia medic – pacient – societate pentru schimbarea comportamentului.
152. În sens tehnic, scopul ştiinţelor comportamentului este:
A. Crearea unui model de comportament pentru prevenirea bolii.
B. Formarea unor tehnici de comunicare în relaţia medic – pacient – societate pentru schimbarea comportamentului.
C. Identificare a factorilor psihocomportamentali în etiologie, evoluţie şi tratamentul bolilor.
D. Identificarea aspectelor administrativ-regionale ale sănătăţii, boala ca problemă globală, iniţierea de politici medicale în domeniul bolii.
E. Constituirea aspectelor socio-juridice ale sănătăţii, boala ca problemă fiziologică, iniţierea de politici sociale în domeniul patologiilor.
153. Identificați seria de termeni care se referă la comportamente anormale:
A. Boală psihică și tulburări emoţionale.
B. Comportament neadecvat și tulburări comportamentale.
C. Tulburări psihice.
D. Boli cronice.
E. Boli rare.
154. Criterii de definire a anormalităţii sunt:
A. Criteriul existenţei la individ a unor stări de insecuritate, teamă, apatie, anxietate.
B. Criteriul explicării printr-o patologie fizică a comportamentului dezadaptativ.
C. Criteriul contextului social (normele şi valorile socio-culturale existente la un moment dat) în care se produce comportamentul.
D. Criteriul diminuării randamentului şi eficienţei individului.
C. Capacitatea autocritică a persoanei.
155. Identificați ce presupune personalitatea?
A. Omul socializat, care se atârnă conştient către drepturile şi obligaţiile cetăţeanului
B. Omul care posedă sentimentul demnităţii personale.
C. Omul ca înţelege măsura responsabilităţii sale faţă de activitatea sa.
D. Omul ca înţelege măsura responsabilităţii sale faţă de soarta familiei sale, a prietenilor şi poporului său.
E. Un reprezentat al speciei umane.
156. Indicați care sunt cele trei perspective metodologice complementare utilizate sociologie, inclusiv in sociologia medicala:
A. Perspectiva pozitivistă (studiază cauzele fenomenelor socio-medicale).
B. Perspectiva fenomenologică sau interpretativă (dezvăluie sensul actelor socio-medicale).
C. Perspectiva critică (studiază structurile sociale opresive, inegalitățile sociale și rolul lor în dinamica vieții socio-medicale).
D. Perspectiva antropologică (studiază parametri morfologici ai umanității).
E. Perspectiva dialectică (studiază parametri evaluativi ai societății).
157. Metoda de cercetare sociologică include următoarele elemente:
A. Enunțurile teoretice fundamentale admise ca referințe pentru structura paradigmatica a unei teorii ce se transforma in principii metodologice de abordare a realității sociale.
B. Metodele și tehnicile de culegere a datelor empirice (observația, experimentul, ancheta, studiul de caz, experimentul clinic, trialurile clinice).
C. Tehnicile și procedurile de prelucrare a datelor empirice, de ordonare, sistematizare și corelare a acestora, pentru dezvăluirea semnificațiilor lor teoretice;.
D. Procedeele de analiză, interpretare și construcție sau reconstrucție teoretică, pe baza setului de date empirice, în vederea elaborării de descrieri, tipologii, explicații și predicții teoretice.
E. Procesul de cercetare, la perspectiva teoretica adoptată în procesul cunoașterii realității de catre cercetător.
158. Scopul și obiectivele principale ale medicinei sociale sunt:
A. Creşterea speranţei de viaţă sănătoasă pentru populaţie.
B. Prevenirea deceselor evitabile sau premature.
C. Îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru persoanele cu boli cronice pe termen lung sau disfuncţii.
D. Ameliorarea stării de sănătate prin intermediul prevenirii.
E. Crearea unui model de comportament social care să corespundă și să se adapteze la obiceiurile nocive ale comunității.
159. Cazurile de malpraxis sunt examinate doar într-un cadru instituțional, implicând unul sau câteva componente, indicați care sunt acestea:
A. Etico-bioetic.
B. Administrativ și economic.
C. Medical și juridic.
D. Social și executiv.
E. Antropologic și legislativ.
