Indicaţi afirmaţia ce caracterizează leziunile traumatice ale viscerelor:
Leziunile colonului necesită rezecţie şi anastomoză indiferent de extensie datorită contaminării cu materii fecale
Leziunile intestinale care interesează mai puţin de ½ din circumferinţa intestinală se pot sutura de cele mai multe ori
Antibioticoprofilaxia pentru 24 de ore este suficientă
Plăgile gastrice nu se suturează ci se drenează prin gastrostomie temporară
Leziunile viscerelor abdominale sunt cel mai des rezultatul unor traumatisme închise
Alegeţi semnul clinic cel mai frecvent în hematoamele retroperitoneale:
Polachiuria
Spasmul muşchilor lombari
Disuria
Colica reno-ureterală
Hematuria
Selectaţi afirmaţiile ce caracterizează leziunile lienale traumatice:
Autotransplantul de fragmente de splină s-a dovedit inutil
. În situaţia splenectomiei impuse de traumatism este indicat autotransplantul unor fragmente mici de splina în marele epiploon
Hemostaza se poate obţine prin electrocoagulare, hemostatice locale, împachetarea splinei cu plasa resorbabilă
Tratamentul nonoperator este de preferinţă, în special la copii
Splenectomia de obicei este tratamentul de primă intenţie
Specificaţi caracteristicile corecte despre leziunile traumatice ale pancreasului:
Explorarea chirurgicală este obligatorie
Diagnosticul se realizează de obicei prin CT cu contrastare
Semnele clinice sunt de obicei subtile sau necaracteristice
Se complică rareori cu pancreatită
Colangiopancreatografia endoscopică retrogradă este contraindicată deoarece agravează leziunile
Selectaţi afirmaţiile ce caracterizează traumatismele abdominale închise:
. În caz de impact pe zone laterale ale abdomenului se afectează preponderent organele cavitare
Leziunile intestinale sunt mai rare şi pot fi omise la examenul clinic iniţial
Leziunile prin decelerare sunt întâlnite predilect în accidentele rutiere
Leziunile etajului supramezocolic sunt însoţite constant de fracturi ale oaselor bazinului
Contuziile abdominale centrale interesează în special organele parenchimatoase
Plăgile abdominale pot avea caracteristicile:
Cele produse prin agenţi contondenţi asociază cu efectul distructiv al contuziei
Cele produse prin arme de foc de obicei sunt grave
Profilaxia tetanosului este obligatorie
Cele produse prin arme albe sunt de obicei multiple şi asociază leziuni vasculare
Se clasifică în penetrante şi nepenetrante
Specificaţi elementele corecte ale laparotomiei exploratorii în traumatismele abdominale:
Leziunile intestinale previn contaminarea abdominală
Incizia este mediană, xifopubiană
Manevra Pringle se realizează în caz de sângerare hepatică
În contaminările importante, pielea se suturează
Este indicată numai după identificarea organului traumatizat
Managementul nonoperator al leziunilor hepatice şi lienale în contuziile abdominale se caracterizează prin:
Prezenţa leziunilor asociate extraabdominale sunt contraindicaţie pentru tratamentul nonoperator
În cazul eşecului tratamentului nonoperator, se intervine chirurgical
Examinarea CT este obligatorie în identificarea leziunilor şi iniţierea tratamentului
Majoritatea traumatismelor splenice sângerează activ şi nu pot fi abordate nonoperator
Este contraindicat la pacienţii cu hemoperitoneu
Selectaţi afirmaţiile ce caracterizează tactica chirurgicală în leziunile lienale:
Prevenirea infecţiilor grave se face prin vaccinare în primele 41 de zile
Tratamentul nonoperator este privit ca prima intenţie
Hemostaza se obţine exclusiv prin electrocoagulare şi sutură
Se încearcă tratamentul chirurgical cât mai des
Dacă se intervine chirurgical se încearcă conservarea totală sau parţială a splinei
Enumeraţi afirmaţiile ce caracterizează leziunile pancreatice traumatice:
Au manifestări clinice precoce
Valorile crescute ale amilazelor constituie un semnal de alarmă
Sunt uşor de identificat
Sunt rare
Semnele clinice sunt necaracteristice
Alegeţi hemostaticele locale care sunt folosite în leziunile hepatice:
Fibrina
Colagenul
Blocanţi al factorului X
Trombina
Antiagregante plachetare
Selectaţi metodele chirurgicale de rezolvare a leziunilor lienale sângerânde:
Coagulare cu argon, urmată de autotransplantul unor fragmente mici de splină în marele epiploon
Rezecţii parțiale splenice
Aplicare de hemostatice locale
Împachetarea splinei cu plasă de celuloză
Manevra Pringle
Indicaţi complicaţia postoperatorie postsplenectomică specifică:
Leziune de pancreas
Hemoperitoneu
Infecţii sistemice cu germeni încapsulaţi
Eventraţie postoperatorie
Supuraţia plăgii postoperatorii
Reintervenţia chirurgicală la traumatizaţii la care laparotomia exploratorie s-a încheiat doar cu controlul sângerărilor şi contaminării abdominale se va efectua după:
stabilizarea hemodinamicii
24 ore
câteva săptămâni
corectarea acidozei şi anemiei
corectarea hipotermiei
Intervenţia chirurgicală se finisează doar cu controlul sângerărilor şi contaminării abdominale în laparotomia exploratorie dacă persistă riscul dezvoltării sindroamelor:
Asteniei
Hipertermiei
Hipotermiei
Coagulopatiei
Acidozei
Selectaţi caracteristicile manevrei Pringle în laparotomiile exploratorii:
Se aplică pentru leziunile pancreatice cefalice
Se poate efectua cu pensa vasculară
Nu se face în leziunile hepatice superficiale
Se poate face manual
Se aplică pentru leziunile hepatice centrale
Manevra Pringle pentru controlul temporar al hemoragiei în laparotomia exploratorie reprezintă:
Pensare digitală a surselor de hemoragie
Incizie mediană xifopubiană
. Pensarea pediculului hepatic în sângerări din rupturile hepatice
Pensarea hilului lienal în leziunile în „doi timpi”
Indicaţi situaţia în traumatismul hepatic unde manevra Pringle nu va stopa hemoragia:
Leziune de venă porta
Leziune de arteră hepatică
Laceraţii parenchimatoase bilobare
Laceraţii hepatice profunde
Leziuni de vene hepatice
Selectaţi metoda de tratament corectă în plăgile penetrante perforante:
Administrarea de analgezice şi supravegherea plăgii
Pansamentul plăgii asociat cu antibioterapia
Vaccinarea împotriva infecţiilor cu pneumococ
Laparotomie, explorarea întregului tub digestiv şi tratamentul leziunilor
Stimularea tranzitului intestinal
Specificaţi principiile conduitei chirurgicale în cazul leziunilor lienale cu hemodinamică instabilă:
Laparotomie de urgenţă
Splenectomie
Antibioterapie
Monitorizarea leucocitelor postoperatorii
Monitorizarea trombocitelor postoperatorii
Indicaţi complicaţia specifică ce se poate dezvolta consecutiv unui traumatism hepatic:
Ocluzia intestinală
Peritonita biliară
Pancreatita acută posttraumatică
Abcesul Douglasului
Supuraţia parietală
Indicaţi complicaţia mai frecventă ce poate apărea în rezultatul traumatismului pancreatic:
Peritonita septică generalizată
Hemoperitoneul masiv
Abcesul subfrenic pe dreapta
Pancreatita acută
Pancreatita cronică
Selectaţi opţiunea chirurgicală în cazul leziunilor lienale cu hemodinamică stabilă:
Imobilizarea fracturilor costale
Tratament nonoperator
Indicaţi conduita chirurgicală corectă în cazul traumatismului abdominal închis la un pacient hemodinamic instabil:
Administrarea de analgezice
Încălzirea pacientului
Profilaxia tetanosului
Monitorizarea pacientului în unitatea de terapie intensivă
Selectaţi măsura obligatorie în toate cazurile de plăgi abdominale:
Laparotomie exploratorie
Profilaxia tetanosului şi antibioticoprofilaxie
Plagă nepenetrantă – explorarea întregului tub digestiv
Laparoscopie diagnostică
Tomografie computerizată
Enumeraţi posibilele complicaţii în traumatismul hepatic:
Trombembolia
Coleperitoneul
Angiocolita
Hemobilia
Fistula pancreatică
Selectaţi cauza ce determină ruptura de splină în „2 timpi”:
Cedarea rezistentei şi ruperea capsulei cu revărsarea sângelui în cavitatea peritoneală
Fragilitatea vasculară
Infecția splinei
Traumatismul splinei cu hemoragie intrasplenică, menţinută de rezistenţa capsulei
Leziunea arterei lienale
Cauza agitaţiei pacientului în faza de debut a şocului hemoragic este determinată de:
Vasoconstricție
Anxietate
Scăderea masei sangvine circulante
Oxigenarea insuficientă a creierului
Tahicardiei
Indicaţi cauza tahipneei în hemoragiile intraabdominale:
Scăderea CO2 din sânge şi țesuturi
Creșterea CO2 în sânge şi excitarea centrului respirator
Vasoconstricția arterială
Scăderea hematocritului
Hipoxia
Semnele clinice ale şocului hipovolemic sunt următoarele:
Scăderea TA (sistolice < 90 mmHg şi TA medii < 50-60 mmHg)
Tahicardia
Tahipnea
Creşterea reflectorie a debitului urinar cu poliurie
Alterarea stării de conștienţă