1. Care este contribuția științelor comportamentului pentru medicină?
Investigarea sistemică a factorilor de risc pentru sănătatea omului.
Modificarea factorilor comportamentali implicați în sănătate și în apariția unor boli.
Înțelegerea și utilizarea proceselor comportamentale și sociale pentru a prevedea sau influența starea de sănătate și factorii de risc pentru boală.
Pentru fundamentarea cunoștințelor empirice în medicină .
Satisfacție profesională
2. Care este obiectul de studiu a disciplinei Comunicare și Comportament în medicină?
Elucidarea fenomenului comportamental și comunicațional în complexitate.
Integrarea cunoștințelor medicale cu scop de tratament și prevenire a bolilor.
Identificarea factorilor care contribuie la modelarea comportamentului uman.
Explicarea varietății comportamentului și definirea lui în limitele dihotomiei normalitate-anormalitate.
Studiul stilului de viață și a factorilor ecologici, politici, geografici, administrativi etc.
3. Behaviorismul este:
Studiu asupra comportamentului uman în aspect medical.
Viziune științifică care consideră drept obiect exclusiv comportamentul exterior, fără a se recurge la mecanismele cerebrale ale conștiinței sau la procesele mentale interne.
Curent psihologic ce a schimbat obiectul cunoașterii, înlocuind conștiința cu singurul care poate fi perceput și supus măsurării - comportamentul.
Domeniu care studiază comportamentul uman în contextul cultural.
Teorie ce cercetează comportamente complexe normale sau patologice și procesele mentale implicate în generarea sau susținerea lor.
4. Din ce perspectivă științele comportamentului contribuie la formarea profesională a medicului:
Perceperii bolnavului ca subiect de investigare care suferă.
Formării alianței cu omul bolnav în lupta cu durerea, boala și moartea.
Examinarea bolnavului doar ca obiect al diagnosticului și tratamentului.
Al responsabilizării penale a medicului.
A avea o empatie cu pacienții.
5. Conceptul de comportament al lui J.B. Watson reprezintă:
Totalitate de reacții sesizabile ale organismului ca rezultat al expunerii acestuia la excitanții din mediu.
Influențele externe, de mediu (seturi de stimuli) determină conținutul comportamentului copilului și natura dezvoltării acestuia.
Conținutul psihologic al comportamentului.
Dependența comportamentului de influența factorilor-stimuli externi, sociali: schema de bază „stimul - reacție”.
Accentul analizei a fost mutat din cauze interne ipotetice influența mediului extern.
6. Cercetarea clinică în Științele Comportamentului se referă la:
Identificarea și înțelegerea factorilor de risc și protectori implicați în apariția și evoluția bolii.
Studiul efectelor stării fizice precare sau bolii asupra comportamentului.
Evaluarea intervențiilor comportamentale și sociale menite să trateze bolile sau să amelioreze starea bolnavului.
Intervenții comportamentale și sociale pentru promovarea sănătății.
Studiul influenței economice asupra instituțiilor și organizațiilor din sănătate.
7. B.F. Skinner prezintă comportamentul ca:
Acțiune internă a organismului: modul de gândire, emoțiile, la reprezentări etc.
Ca o totalitate a acțiunilor organismului în rezultatul expunerii lui la factorii din mediu.
Reacții observabile a organismului la acțiunea stimulilor.
Fenomen care poate fi „cultivat-controlat” sau învățat.
Condiționare operantă, modelat prin consecințele sale.
8. K. Lewin explică comportamentul uman:
Ca rezultat al apariției reflexelor condiționate de experiențe (stimulări) precedente.
Ca funcție a persoanei în mediul său.
Rezultanta forțelor care acționează asupra organismului în funcție de situație sau mediu social, în rezultat al acțiunii factorului psihologic.
Ca fiind influențat de valori, motive, scopuri, dispoziție, temeri etc. ale persoanei.
9. Comportamentul uman este rezultanta interacțiunii organismului cu:
Mediul social și cultural.
Mediul natural.
Procesele psihice.
Particularități individuale.
Acțiunea instinctului de apărare.
10. Modelele existente în vederea înțelegerii bolii și sănătății sunt:
Biomedical.
Psihologic.
Biopsihosocial.
Modelul ce aplică metoda analitică a științelor clasice ale omului.
Modelul ce aplică metoda analitică a științelor umane
11. Ce fel de metodă este aplicată în modelul biomedical:
Metoda sinergetică.
Metoda analitică a științelor exacte.
Metoda analitică a științelor clasice ale naturii.
Metoda dialectică.
Metoda hermeneutică.
12. Modelul biomedical se axează pe:
Tratarea bolii.
Neacceptarea pacientului și a atributelor sale ca persoană.
Factorii psihosociali.
Reducerea corpului uman la un obiect sau la un agregat de organe și funcții.
Dimensiunea socială
13. Factorii biologici care contribuie la modelarea comportamentului:
Factorul ereditar (genetic).
Sistemul imunitar.
Factorii neurologi.
Sistemul endocrin (hormonii).
Sistemul umoral
14. Modelul psihologic are următoarele obiective importante:
Tratarea organismului morbid.
Promovarea comportamentelor și stilurilor sănătoase de viață.
Diagnosticul și tratamentul bolilor.
Prevenția și tratamentul bolilor.
Asistență psihologică.
15. Factorii psiho-individuali care influențează comportamentul uman sunt:
Neoromedicatorii.
Procesele motivațional-voliționale.
Sistemul nervos.
Procesele afective.
Procesele cognitive
16. Factorii care au contribuit la dezvoltarea psihologiei sănătății sunt:
Cauza mortalității.
Unii factori economici.
Dezvoltarea psihologiei.
Organizația Mondială a Sănătății.
Congresul American.
17. Modelul biopsihosocial integrează aspectele:
Aspectul biologic.
Aspectul estetic.
Aspectul psihologic.
Aspectul religios.
Aspectul social
18. Cei mai importanți factori socio-culturali în modelarea comportamentului uman sunt:
Natura sau comunitatea, societatea.
Religia.
Culturologia.
Membrii familiei.
Semenii.
19. Tipurile de comportamente pot fi clasificate în:
Comportament sanogen sau cu risc pentru sănătate.
Genetic.
Adaptiv sau deviant.
Manifestări subiective ale oamenilor fără exteriorizare a vieții lor psihice.
Ansamblul manifestărilor necorespunzătoare realității.
20. Norma medicală este:
Echilibru complex și dinamic al organismului în ansamblu de interferențe active cu mediul.
Colaborarea armonioasă a diferitor sisteme din organism și realizarea acestora pe baza resurselor adaptive și a mecanismelor compensatorii din organism.
Criteriu de apreciere.
Condiții minimale pentru obținerea unui titlu.
Condiții minimale pentru obținerea unei aprecieri.
21. Latinescul Societas înseamnă:
. Întovărășire.
Unire.
Societate.
Socializare.
Sistemic
22. Ce reprezintă obiectul sociologiei?
Modelele de relații.
Sensurile și căile de organizare cognitivă a lumii.
Acțiunea socială cu sens.
Sănătatea și boala ca experiențe umane.
Boala ca problemă socială.
23. Primii cercetători ai sociologiei medicale au fost:
Talcott Parsons
Maria Bulgaru
Robert K. Merton
Diana Kendall
Immanuel Kant
24. Care sunt cauzele sociale ale dezvoltării sociologiei medicale ca știință:
Apariția spitalului modern.
Medicalizarea societății.
Schimbarea modului de finanțare în medicină.
. Apariția unor probleme cu conotații juridice și etice.
Analiza statistică a morbidității.
25. Tipurile de statusuri sunt:
Privat.
Dobândit.
Atribuit.
Social.
Medical
26. Statusuri dobândite sunt:
Cizmar.
Medic.
Prințesă.
Naționalitatea
Bucătar.
27. Statusuri prescrise sunt:
Naționalitatea.
Căsătorit.
Genul.
Rolul.
28. Formele conflictului de rol se manifestă:
Între două sau mai multe roluri exercitate de o persoană.
. Între cerințele care configurează același rol.
Între numărul de statusuri și cel de rol.
Într-un grup social.
În echipa medicală.
29. Modalitățile de depășire a conflictului de rol la nivel individual sunt:
Comunicarea.
Raționalizarea.
Compartimentarea.
Adjudecarea.
Valorificarea
30. Modelele de relație medic-pacient descrise de T. Szasz și M. N. Hollender sunt:
Obediență.
Activitate-pasivitate.
Conducere-cooperare.
Participare reciprocă.
Antipaternalist.
31. Aspectele de interpretare ale bioeticii sunt:
. Sens complex.
Sens larg.
Sens îngust.
Aspect larg și aspect îngust.
Aspect multiplu.
32. Principiile bioeticii în sens larg sunt:
Principiul biosferocentrist și coevoluționist.
Principiul moralității și cel al integrității.
Principiul libertății și responsabilității.
Principiul vulnerabilității.
Principiul dezvoltării.
33. Două sensuri ale vulnerabilității sunt:
Depășirea postulatului antropocentrist.
Existența armonioasă dintre om și natură.
Caracteristică a oricărei ființe vii.
Vulnerabilitatea grupurilor de oameni aparte.
Responsabilitatea față de animale și plante.
34. Documentele care reglementează activitatea lucrătorul medical sunt:
Legea cu privire la drepturile și responsabilitățile pacientului.
Codul Deontologic al Asociației Medicilor din RM.
Codul etic al asistentului medical mediu.
Codul Cadru de etică al lucrătorului medical și farmaceutic.
Constituția Republicii Moldova.
35. Noncomplianța compromite rezultatul terapeutic și duce la:
. Agravarea bolii.
Suferință inutilă.
Scăderea calității vieții.
Costuri economice ridicate.
Dezvoltare
36. Elemente al procesului de comunicare sunt:
Cod (codificare) – mesaj – cod (decodificare).
Mesaj – canal – cod.
Emițător – mesaj – receptor.
Receptor – feedback – emițător.
Emițător – comportament – interpret.
37. Unele funcții ale comunicării sunt:
Gnoseologică.
Interactivă.
Informațională.
Reprezentativă.
. Axiologică
38. Scopurile comunicării sunt:
Să determinăm.
Să fim acceptaţi.
Să provocăm reacţii.
să fim înţeleşi.
Să fim receptaţi
39. După codul folosit în procesul comunicării, aceasta poate fi:
Comunicarea verticală.
Comunicarea nonverbală.
Comunicarea paraverbală.
. Comunicarea verbală.
Comunicarea referenţială
40. Identificați tipurile de comunicare medic-pacient conform stadiile actului medical:
. Comunicare preclinică.
Comunicare clinică.
Comunicare post-clinică.
Comunicare medicală uniplanică.
Comunicarea clinică indirectă.
41. Obiectivul comunicării post-clinice este ca:
Medicul să oblige pacientul să realizeze tratamentul.
Pacientul să realizeze și să urmeze tratamentul.
Să diminueze factorii existențiali ce au adus la apariția bolii.
. Pacientul să formalizeze acceptul tratamentul.
Medicul să accepte refuzul pacientului și să recomande un alt specialist.
Pacientul să nu fie compliant la dialog.
42. Comunicarea diagnosticului implică respectarea anumitor reguli, acestea sunt:
Limbajul utilizat trebuiesă fie clar, concis, la subiect, redat în termeni comuni, sincer și correct.
Argumentarea diagnosticului – se face în baza rezultatelori nvestigațiilor, respectiv, fișa medicală a pacientului cu analizele trebuie să fie la îndemâna doctorului.
Limbajul utilizat trebuie să fie neclar, ascuns, sincer și correct, precum și, prezentarea diagnosticului trebuie să fie strâns legat de statutul pacientului și/sau schema de tratament.
Prezentarea diagnosticului trebuie să fie strânslegată de for-mulași/saus chema de tratament.
Lucrătorul medical trebuie să sprijine pacientul sau rudele acestuia fără anumite prejudecăți.
43. Componentele lucrului (comunicării) în echipa medicalăi nclud:
Crearea unui mediu de activitate facil (agreabil) atât din punct de vedere social, cât şi material (asigurarea accesului liber la resursele necesare).
Emiterea unor indicaţii clare din partea managerului și distribuirea corectă şi clară a rolurilor şi sarcinilor în cadrul echipei, precum și instituirea unui mecanism de evaluare a rezultatelor şi ajustare corespunzătoare a tacticilor de lucru.
Menţinerea unei atmosfere de respect reciproc și împărţirea responsabilităţilor între membrii echipei, comunicarea regulată şi asigurarea circulaţiei informaţiei în cadrul echipei;
Contribuţia echitabilă a membrilor echipei la realizarea sarcinilor trasate și conştientizarea conflictelor şi depunerea eforturilor pentru evitarea sau depăşirea acestora.
Crearea unui mediu de activitate neagreabil atât din punct de vedere social, cât şi material, adică neasigurarea accesului liber la resurselor medicale.
44. Eficacitatea tratamentului depinde de accentuarea de către medic a următoarelor lucruri:
Informarea pacienților cu privire la consecințele neefectuării tratamentului.
Prezentarea mai multor opțiuni, dacă este posibil, pentru ca pacientul să poată alege.
Stabilirea termenului în care pacientul trebuie să revină la medic.
Comunicarea anticipată a unor efecte nedorite, ce pot surveni pe parcursul tratamentului (de aceea, revenirea este o soluție) și codificarea informației în funcție de prioritățile pacientului.
Prezentarea și determinarea conform unei opțiuni, pentru ca pacientul său rmeze tratementul și informarea pacienților cu privire la consecințeleefectuăriitratamentului.
45. Comunicarea clinică este axată pe următoarele faze decisive ale actului medical:
Anamnezașiinvestigareasimptomelor de medic.
Metodele de diagnosticare.
Stabilirea diagnosticului
Stabilirea tratamentului.
Scrierea fișei medicale.
46. Ce recomandări sunt valabile la aplicare limbajului paraverbal în comunicarea medic-pacient?
Tonul vocii trebuie să fie normal. Un ton ridicat de notăiritare. Un ton scăzut de notă nehotărâre.
Tonul vocii trebuie să fie foarte ridicat. Un ton ridicat denotă încredere șiautoritate. Un ton scăzut denotă hotărâre.
Cadenţa trebuie să fie în ritmpotrivit spre lent. Astfel, pacienţii de toate vârstele vor putea percepe corect mesajul.
A vorbi mai lent nu înseamnă a vorbi tărăgănat, întrucât ar putea induce la interlocutor o notăde ironie sau de plictiseală.
Cadenţa trebuiesă fie în ritm brusc spre lent. Astfel, pacienţii de toatevârstele se vor supune mai bine medicului și chiar percepe corect mesajul.
47. Înprocesul comunicării se poate distinge următoarele funcţii ale mesajului nonverbal:
Exprimarea emoţiilor.
Exprima impunere sau obligație.
Exprimarea atitudinilor personale.
Acompanierea mesajului verbal îninteracţiunea interlocutorilor.
Exprimarea personalităţii indivizilor.
48. Înrelațiadintre medic și pacient atingerile urmăresc următoarele funcții:
Examinarea (ex: asistentul medical măsoarătensiuneaarterială).
Diagnosticarea (ex:pacientul este ajutatsă se poziționezepentru a face radiografiesaupentru a i se prelevasânge).
Tratarea (ex:când se dezinfecteazăranași se aplicăpansament).
Îngrijirea pacientului (ex: este ajutatsămănâncesausă se îmbrace).
Interactivă, informațională și reprezentativă.
49. Ce norme general-acceptate va respecta medical la atingereapacientuluipentru a nu provocareacții adverse saublocajeîncomunicare?
Va ridica tonul vocii pentru a crea frică pacientului șiobțineaderența lui.
Va anunța pacientul despre intenția de a-l atinge, înainte să înceapă examinarea sau efectuarea unei proceduriclinice.
Va utilize o formă de atingerepotrivităsituațieimedicale.
Atingerea trebuie să fie completată de unmesaj verbal care să o justifice.
Va evalua atent reacția pacientului la atingere și va acționaînconsecință
50. Elementeleparalingvistice al limbajului paraverbal include:
Separatorii vocali.
Calitățile feței.
Parametrii vocali.
Calitățile vocii.
Caracteristicile vocale.
51. Din calitățile vocii fac parte:
Domeniul de frecvențășiritmulvorbirii.
Controlul mișcării buzelor și rezonanța vocii.
Râsul și plânsul.
Articularea cuvintelor și viteza de vorbire.
Șoptitul și oftatul.
52. Caracteristicilevocale sunt:
Plânsul.
Șoptitul.
Râsul.
Extensia vocii.
Oftatul.
53. Parametrii și separatorii vocali sunt:
Intensitatea.
Înălțimea și extensia vocii.
Pauzele.
54. Ce poate să includă comunicarea nonverbal?
Mișcări ale corpului.
Gesturi.
Expresii faciale.
Atingeri.
Raționamente.
55. La ce ajută privirea în procesul comunicării?
La evaluarea interlocutorului.
La sistematizarea prezentării.
La reglementarea conversației.
La exprimarea sentimentelor și emoțiilor.
La exprimarea emoțiilor.
56. Spațiul personal poate fi împărțit în patru zone, identificați care sunt:
Zona specializată.
Zona intimă.
Zona personală.
Zona socială.
Zona publică.
57. Barierele de comunicare ce țin de sistem ( la nivelul emițător- receptor) sunt generate de:
Statutul social al comunicatorilor,
Deficiențele de transmisie și de recepționare a informației,
Conceptualizarea mesajului în funcție de situație și scop,
Volumul mesajului.
Alegerea mijloacelor de comunicare.
58. Care sunt factorii interni ai perturbațiilor comunicaționale:
fiziologici,
interpersonali,
perceptivi,
semantici,
metafizici.
59. Precizați autorii care clasifică factorii de influențare negativă a comunicării sub noțiunea de „bariere de comunicare”:
Denis McQuail.
Leonard Saules.
Niki Stanton.
Samuel C. Serto.
Eduard Limbos
60. Precizați autorii care clasifică factorii de influențare negativă a comunicării sub noțiunea de „zgomot”:
Shanon-Weaver.
Eduard Limbos.
