151. Selectați complicațiile posibile în urma tratamentului endodontic primar:
A. Transportarea canalului;
B. Transportarea foramenului apical;
C. Perforații;
D. Praguri;
E. Obturarea canalului radicular până la constricția fiziologică.
152. Examinarea radiografică permite clasificarea rezultatelor tratamentului endodontic primar al dinților cu leziuni periapicale în:
A. Succes;
B. Eșec;
C. Rezultat incert,
D. Nici un răspuns corect;
E. A, B și C sunt corecte.
153. Pierderile mari de țesut dur dentar pot apărea și ca urmare a :
A. Traumatismelor dentare;
B. Parafuncțiilor (bruxism);
C. Cariei în stadiul de maculă;
D. Displaziilor;
E. Eroziunilor dentare.
154. Consecințele defavorabile ale pierderii vitalității dinților:
A. Troficitatea țesuturilor dentare dure este asigurată;
B. Pierderea unor elemente tisulare pulpare și umorale, cu rol în fagocitoză și formarea de anticorpi;
C. Încetarea proceselor neoformatoare de dentină;
D. Pierderea translucidității;
E. Gradul mare de distrucție a porțiunii coronare a dintelui.
155. Conținutul în apă a dinților devitali comparativ cu dinți vitali este cu:
A. 1,05% mai mic;
B. 1,05% mai mare;
C. 2.05% mai mic;
D. 2,05% mai mare;
E. 2,5% mai mic.
156. La dinții devitali pentru obținerea unei retenții și rezistențe maxime, se recurge la:
A. Utilizarea camerei pulpare pentru ancorarea obturațiilor;
B. Utilizarea canalelor radiculare pentru ancorarea unor dispozitive corono-radiculare;
C. Acoperirea dinților cu micorproteze;
D. Utilizarea obturațiilor din ciment ionomer de sticlă;
E. Utilizarea obturațiilor din amalgam.
157. Stabilirea atitudinii terapeutice celei mai convenabile se face în funcție de:
A. Apartenența etnică a pacientului;
B. Calitatea tratamentului endodontic realizat;
C. Calitatea suportului parodontal;
D. Gradul de distrucție coronară a dintelui;
E. Numărul de dinți adiacenți.
158. Evaluarea tratamentului endodontic existent se efectuează în baza analizei la:
A. Etanșeitatea apicală;
B. Dacă există sau nu un proces apical activ;
C. Dacă dintele prezintă sau nu sensibilitate la percuție;
159. Radiografia în verificarea corectitudinii tratamentului endodontic trebuie să evidențieze:
A. Prezența obturației de canal;
B. Absența obutației de canal;
C. O obturație de canal omogenă pe toată întindera ei și intim adaptată la pereți;
160. Pentru prezența golurilor de la nivelul obturației radiculare sunt corecte următoarele:
A. Crește riscul apariției și menținerii inflamației țesuturilor periapicale;
B. Cu cât golurile sunt mai mari cu atât rata de eșec este mai mare;
C. Nu influențează calitatea tratamentului endodontic;
161. Leziunile combinate endo-parodontale adevărate sunt caracterizate prin:
A. Pungă parodontală ce nu migrează apical;
B. Leziuni endodontice și parodontale concomitente, cu evoluție independentă și grade diferite de afectare pulpară și parodontală;
C. Drenajul parodontal se produce la nivelul furcației în cazul molarilor;
D. Unirea prin progresie a leziunilor face imposibilă stabilirea originii primare de afectare;
E. Distrucție osoasă importantă, rezultat al parodontitei marginale și apicale.
162. Indiferent de gradul de distrucție coronară a dintelui, restaurarea permanentă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
A. Să ofere o bună închidere marginală la nivel coronar;
B. Să protejeze structura dentară rămasă;
C. Să satisfacă cerințele funcționale și estetice ale pacientului;
163. Pentru a putea utiliza tehnica directă în reconstrucția coronară a dinților devitali, aceștia trebuie să îndeplinească anumite cerințe:
A. Pierdere avansată de structură dură dentară;
B. Distrucția coronară să fie supra- sau juxtagingivală;
C. Suportul radicular să poată fi utilizat ca soluție suplimentară de retenție;
D. Evitarea contaminării sistemelor endodontice radiculare;
E. Restaurarea dinților într-un mod care să permită un eventual retratament al canalelor radiculare.
164. Condițiile care indică realizarea unei obturații armate sunt:
A. Dintele trebuie să aibă canale radiculare tratate și obturate corect;
B. Implantarea rădăcinii să fie bună;
C. Porțiunea coronară trebuie să fie suficient de rezistentă după îndepărtarea dentinei alterate și a resturilor de obturație veche;
D. Îndepărtarea eventualelor proliferări gingivale din cavitatea coronară;
E. A, B, C și D sunt corecte.
165. Indicațiile obturației armate:
A. Dinți cu distrucții mari coronare, la care nu se poate aplica o obturație simplă din cauza retenției insuficiente oferită de coroana restantă;
B. La dinți la care intervenția terapeutică are un caracter de urgență din motive fizionomice;
C. La dinții cu pereții coronari subțiri, fragili și care ar risca o fracturare a coroanei în timpul actelor funcționale ale aparatului dento-maxilar;
D. La dinții la care, după realizarea obturației armate, prin șlefuiri, putem obține un bont coronar care, ulterior va fi acoperit cu o coroană de înveliș;
166. Ce tehnică de obturare de canal la dezobturare implică riscuri crescute de perforații radiculare:
A. Tehnică mixtă, sealer și con de gutapercă;
B. Condensare laterală;
C. Condensare verticală;
D. Obturație radiculară fără con de gutapercă;
E. Nici un răspuns corect.
167. Solvenții utilizați pentru înlăturarea gutapercii sunt:
A. Cloroform;
B. Xilenă;
C. Eucaliptol;
168. Freze de canal cu vârf activ utilizate în dezobturarea zonelor greu accesibile a canalelor radiculare pot determina:
A. Subțierea exagerată a peretelui radicular;
B. Formarea unei căi false;
C. Dezobturarea sigură a canalelor radiculare;
E. A și B sunt corecte.
169. Prepararea endodontică trebuie să fie realizată astfel încât dispozitivul radicular să îndeplinească următoarele condiții:
A. Lungimea dispozitivului radicular să fie 1/3 din lungimea canalului radicular;
B. Diametrul dispozitivului radicular să fie 2/3 din diametrul canalului radicular (grosimea pereților de cel puțin 1mm);
C. Suportul osos să fie cel puțin 1/2 din lungimea rădăcinii;
D. Să existe minim 2mm (dentină) din înălțimea pereților axiali restanți;
E. Încercuirea totală a dintelui de către coroană de înveliș (crearea efectului de ferrule).
170. După modul de ancorare în canalul radicular pivoturile corono-radiculare se fixează prin:
A. Fricțiune;
B. Înșurubare;
C. Cimentare;
171. Avantajele pivoturilor prefabricate:
A. Rezolvarea terapeutică se rezolvă în cabinet, fără intervenția laboratorului;
B. Se aplică ușor, cu o tehnică simplă;
C. Se pot adapta celor mai diverse situații clinice, inclusiv la pluriradiculari când nu există paralelism între canale;
D. Se pot îndepărta, în special cele fixate prin înșurubare, mai ușor ca dispozitive turnate;
E. Ușor se fracturează sub acțiunea forțelor masticatorii.
172. Dezavantajele pivoturilor prefabricate:
A. Nu se pot adapta perfect la locașul intraradicular ca cele turnate;
B. Rezistența lor mai mică la diferite solicitări, datorită unor constante fizice necorespunzătoare ale aliajelor din care sunt confecționate (elasticitate, rezistență la torsiune sau la presiune);
C. Porțiunea lor coronară nu este întotdeauna adaptată la volumul de reconstituire pe care trebuie să-l susțină;
173. Riscurile pivoturilor corono-radiculare:
A. Un pivot este o restaurare intraosoasă și se bazează pe rezistența și integritatea structurii dentare restante, ca să fie menținut pe loc;
B. Cu cât este mai mare diametrul pivotului, cu atât este mai afectată rădăcina restantă;
C. Cu cât este mai subțire pivotul, cu atât este mai mare riscul să se îndoaie;
D. Cu cât este mai lung pivotul, cu atât este mai mare riscul de perforație laterală;
E. Cu cât este mai scurt pivotul, cu atât este mai slabă retenția.
174. Pregătirea porțiunii coronare, indiferent de tipul de pivot intraradicular, se realizează astfel:
A. Se îndepărtează în totalitate dentina alterată și eventualele resturi de materiale de obturație cu linguri Black, excavatoare bucale și freze sferice;
B. Se scurtează pereții foarte subțiri predispuși la fracturare în timpul masticației;
C. În funcție de materialul de obturație folosit și de conformatorul utilizat, se poate acționa și asupra feței externe a pereților coronari restanți;
E. A și B sunt corecte
175. Cerințele conformatoarelor coronare:
A. Să redea corect morfologia fiecărei suprafețe dentare;
B. Să se poată adapta la conturul dintelui pe care este aplicat;
C. Să prezinte un anumit grad de elasticitate, pentru a putea depăși la întroducere, curburile dentare mici;
D. Să existe în forme diferite, corespunzând fiecărui dinte de pe arcadă;
E. Să fie prezentat în seturi de mărimi unice, pentru a corespunde variației individuale de mărime a dinților.
176. (CM) Camera pulpară are forma coroanei dentare, dar un volum redus de:
A. 2 ori
B. 3 ori
C. 4 ori
D. 5 ori
E. 6 ori
177. (CM) Camera pulpară prezintă pereții:
A. Vestibular
B. Oral
C. Mezial
D. Distal
E. Gingival
178 (CM) Camera pulpară este:
A. Aplatizată în sens vestibulo-lingual la nivelul frontalilor
B. Aplatizată în sens mezio-distal la nivelul frontalilor
C. Înaltă, voluminoasă la nivelul premolarelor
D. Înaltă, voluminoasă la nivelul frontalilor
E. Ușor aplatizată corono-radicular la nivelul molarilor
179. (CM) Camera pulpară constă din :
A. un tavan;
B. patru pereți;
C. podeaua camerei pulpare (planșeul);
D. canale radiculare;
E. fanta periodontală în zona apicală.
180. (СS) În tavanul camerei pulpare se amplasează:
A. 2-5 coarne pulpare;
B. 2-5 tuberculi;
C. orificiul de emergență;
D. fisurile;
E. ecuator dentar.
181.(СS) Pe podeaua camerei pulpare (planșeul) se amplaseasă:
E. ecuator.
182. (CM) Constricția apicală se consideră:
A. poziționarea orificiului apical
B. zona anatomică de diametru minim a canalului
C. apoziția de țesut dentar dur (dentina și cement)
D. limita externă radiologică a rădăcinei
E. orificiul de emergență
183. (СS) Apexul radiologic se consideră:
C. limita până la care se efectuează tratamentul biomecanic
D. limită externă radiologică a rădăcinei
184. (СS) Apexul anatomic se consideră:
C. limita pînă la care se efectuează tratamentul biomecanic
185. (СS) Lățimea constricției apicale este aproximativ:
A. 0,2-0,5 mm
B. 0,5-1,5 mm
C. 0,8-1,2 mm
D. 0,15-0,25 mm
E. 0,5-0,8 mm
186. (СS) Distanța medie statistică dintre constricția apicală și foramenul apical este de:
187. (CM) Distanța medie statistică dintre constricția apicală și apexul radiologic este de:
B. 0,8-1,2 mm
C. 0,5-1,5 mm
E. până la 3 mm
188. (CM) Canalele laterale fața de canalul radicular pot fi situate :
A. în 1/3 apicală al canalului
B. în 1/3 coronară al canalului
C. în 1/3 mezială al canalului
D. la orice nivel al canalului
E. în zona apexului
189. (CM) Canalele laterale pe traiectul canalului principal pot avea direcție:
A. perpendiculară
B. oblică
C. transversală
D. radială
E. paralelă
190. (CM) Canalele radiculare laterale nu se vizualizează radiologic:
A. înaintea tratamentului endodontic
B. înaintea tratamentului endodontic în mod excepțional
C. după ce au fost obturate
D. sunt întotdeauna vizibile
E. niciodată nu sunt vizibile
191. (СS) Canalele radiculare laterale nu se vizualizează radiologic:
192. (CM) Clasificarea canalelor după Weine:
A. un canal, un foramen apical
B. două canale, un foramen apical
C. două canale separate, două foramene apicale separate
D. un canal care se divide, două foramene
E. nici un răspuns nu este corect
193. (CM) Camera pulpară a incisivilor superiori:
A. tavanul în formă de fisură
B. are un singur corn pulpar spre incizal
C. se îngustează către colet
D. la colet, spre palatinal se găsește protuberanța dentinară
E. este în continuarea canalului radicular.
194. (СS) Weine consideră variațiile lungimii totale a incisivului central superior între:
A. 18 mm – 28 mm
B. 17 mm – 27 mm
C. 20 mm – 32 mm
D. 17,5 mm – 24 mm
E. 17 mm – 25 mm
195. (СS) Weine consideră variațiile lungimii totale a incisivului lateral superior între:
A. 18 mm - 28 mm
B. 17 mm -27 mm
196. (CM) Camera pulpară a caninului superior:
A. are tavanul în formă de fisură
B. are un singur corn pulpar spe incizal
C. are dimensiune vestibulo-orală mai mare decât cea mezio-distală
D. are formă triunghiulară
E. are un singur canal în prelungirea camerei pulpare
197. (СS) Weine consideră variațiile lungimii totale a caninului superior între:
198. (CM) Camera pulpară a primului premolar maxilar superior:
A. este aplatizată în sens mezio-distal și prezintă două coarne pulpare
B. de obicei prezintă două rădăcini
C. poate avea o singură rădăcină
D. poate avea, foarte rar, 3 rădăcini
E. poate avea, foarte rar, 4 rădăcini
199. (СS) Weine consideră variațiile lungimii totale a primului premolar maxilar superior între:
200. (CM) Camera pulpară la al doilea premolar maxilar superior are:
A. dimensiune mare vestibulo-orală
B. 2 coarne pulpare, vestibular și palatinal
C. 2 coarne pulpare, mezial și distal
D. forma de oval turtit
E. forma cifrei 8 sau de panglică în cazul prezenței a 2 canale
