61. CM. Condiţia umană ridică următoarele probleme complexe:
A. Statutul şi rolul individului în societate
B. Relaţia dintre sistemul de valori, formarea şi afirmarea personalităţii umane
C. Problema libertăţii şi progresului uman
D. Abordarea bio-psiho-socială
E. Cultivarea şi formarea virtuţilor
62. CM. Umanismul, ca realitate socială, are umători indicatori de apreciere:
A. Individualizarea
B. Integrarea şi solidaritatea socială
C. Realizarea personală şi colectivă
D. Rolul individului în societate
E. Abordarea bio-psiho-socială
63. CM. Conceptul de om ca ființă unică include următoarele nevoi:
A. Biologice
B. psihologice
C. sociale
D. culturale
E. economice
64. CM. Termenul de umanism se foloseşte în următoarele sensuri:
A. Restrîns
B. Generic
C. Universal
D. Specific
E. Unilateral
65. Asistentul medical este profesionistul care urmărește următoarele acțiuni:
a) respectă fiinţa umană ca entitate bio-psiho-socială în interrelaţii cu mediul înconjurător, cu valorile şi principiile sale de viaţă;
b) acordă tratament într-un mediu terapeutic securizant;
c) realizează cu familia şi aparţinătorii o relaţie funcțională de colaborare.
d) are o largã înţelegere privind contribuţia nursingului la starea de sãnãtate generalã a individului, familiei şi comunitãţii
e) prescrie pacientului tratamentul medicamentos în dependență de afecțiune.
66. Funcţiile asistentului medical, de natură interdependentă, presupune următoarele:
a) coordonarea echipei de îngrijire;
b) pregătirea pacienților către investigații;
c) administrarea tratamentului medicamentos;
d) aplicarea tratamentului nefarmacologic;
e) aplicarea metodelor de observaţie, tratament și readaptare
67. Funcţiile specifice de natură independentă a asistentului medical sunt:
a) funcţia educativă;
b) funcţia economică;
c) funcţia de cercetare;
d) funcția de investigare radiologică și endoscopică;
e) funcția de a trata medicamentos.
68. Asistentul medical (nursa) este un profesionist care:
a) acordarea îngrijirilor care vizeazã promovarea sãnãtãţii;
b) îngrijirea celor bolnavi în spitale şi la domiciliu;
c) are o bunã pregãtire practicã;
d) cunoaşte pacientul dar nu și comunitatea;
e) necesită cunoștințe în economie.
69. Funcţiile asistentului medical sunt de natură :
a) socială;
b) spirituală;
c) independentă;
d) psihologică;
e) judiciară.
70. Funcţia asistententului medical de natură dependentă, presupune următoarele:
a) observarea la pacient a modificărilor produse de boală sau tratament;
b) asigurarea îngrijirilor de confort;
c) acțiuni de rezolvare a problemelor psihosociale;
d) acțiuni de educație în sănătate;
e) acțiuni de cercetare.
71. Rolurile asistentului medical conform reglementărilor europene și naționale sunt:
a) să asigure îngrijirea pacientului numai în raport cu indicaţiile medicului;
b) să ajute persoana bolnavă să-şi recapete sănătatea;
c) să asiste indivizi, familii, să integreze funcţiile fizice, mentale şi sociale;
d) să suplinească persoana bolnavă pentru satisfacerea nevoilor sale;
e) să ajute pacientul spitalizat să se externeze cât mai repede posibil.
72. Conţinutul şi caracteristicile activităţilor de asistent medical sunt:
a) furnizarea îngrijirilor generale de sănătate, de natură preventivă, curativă şi de recuperare, conform normelor elaborate de către Ministerul Sănătăţii;
b) administrarea tratamentului conform prescripţiilor medicale;
c) desfăşuraea opţională a activităţilor de cercetare în domeniul îngrijirilor generale de sănătate, de către asistenţii medicali licenţiaţi;
d) elaborarea strategiei de protecție socială;
e) toate sunt corecte.
73. Comportamentul şi calităţile moral-profesionale a asistentului medical sunt:
a) conştiinciozitatea;
b) adaptibilitatea;
c) păstrarea secretului profesional;
d) atitudinea justă faţă de bolnav;
e) comunicarea diagnosticului aparținătorilor pacientului.
74. Drepturile asistentului medical sunt:
a) să fie apt din punct de vedere medical;
b) să participe la vizita bolnavilor cu dare de seamă despre starea lor de sănătate;
c) să fie remunerat conform lucrului efectuat;
d) Să îndeplinescă corect documentaţia medicală;
e) să pregătească corect şi la timp bolnavul pentru diferite investigaţii şi examinări.
75. Indicați subsistemele sistemului de sănătate al Republicii Moldova
a. asistența medicală primară
b. asistența de îngrijiri paliative
c. asistența farmaceutică
d. medicina legală
e. asistența medicală a mamei și copilului
76. Indicați anul, când au fost aprobate responsabilitățile farmacistului în raport cu terapia medicamentoase de către FIP și WMA
a. 2001
b. 1948
c. 1998
d. 2020
e. 2010
77. Selectați responsabilitățile farmacistului în raport cu terapia medicamentoasă
a. informarea medicilor privind cadrele farmaceutice
b. informarea pacienților privind potențialele interacțiuni medicamentoase
c. informarea pacienților despre efectele adverse și modul corect de administrare
d. informarea pacienților despre modul corect de păstrare a acestora;
e. informarea farmaciștilor despre cadrele medicale
78. Selectați responsabilitățile farmacistului în raport cu terapia medicamentoasă
a. monitorizarea terapiei
b. prescrierea medicamentelor Rx
c. raportarea reacțiilor adverse
d. participarea la externarea pacienților
e. furnizarea informației despre medicamente medicilor
79. Selectați părțile componente a activității farmaceutice
a. elaborarea și eliberarea medicamentelor
b. efectuarea analizelor medicale în laboratoare clinice
c. producerea și prepararea medicamentelor
d. interpretarea analizelor de laborator
e. conducerea întreprinderilor farmaceutice
80. Marcați scopul final al sistemului farmaceutic
a. asigurarea asistenței farmaceutice cu cadre medicale
b. asigurarea asistenței farmaceutice cu cadre farmaceutice
c. prestarea asistenței farmaceutice în farmacii comunitare și de spital
d. asigurarea asistenţei farmaceutice cu medicamente eficiente, de calitate înaltă, inofensive şi accesibile
e. asigurarea interacțiunii subsistemelor sistemului de sănătate
81. Indicați tipurile de întreprinderi și instituții farmaceutice
a. laboratoare de microproducţie farmaceutică,
b. laboratoarele de control al calităţii medicamentelor
c. filiale ale spitalelor
d. farmacii comunitare
e. instituțiile de cercetări farmaceutice
82. Selectați definiția complianței pacientului (
a. acceptarea tratamentului cu condiția administrării doar a unui medicamente
b. măsura în care pacientul utilizează autotratamentul la recomandarea prietenilor
c. refuzul tratamentului din cauza numărului mare de medicamente
d. gradul în care pacientul își administrează medicația în acord cu recomandările medicului sau farmacistului
e. acceptarea tratamentului cu condiția administrării în staționar
83. Selectați procesele în care se manifestă relația medic-farmacist
a. la etapa administrării medicamentelor
b. la etapa eliberării medicamentelor din farmacie
c. în momentul stabilirii diagnosticului
d. la etapa prescrierii medicamentelor
e. le etapa testărilor de laborator
84. Indicați cazurile când se încalcă regimul de administrare a medicamentelor
a. pacientul este compliant la tratament
b. pacientului i s-au prescris 2 şi mai multe medicamente
c. boala nu se manifestă cu diverse simptome sau este o dereglare a psihicii
d. preparatul manifestă efecte adverse severe, insuportabile pentru pacient
e. boala are un caracter cronic
85. CS Selectați care este definiția medicului nutriționist.
a) Medic specialist care se ocupă cu studiul alimentației, dieteticii și al nutriției și cu metodele de tratare a bolnavilor cu diverse probleme de sănătate.
b)Medic specialist care se ocupă cu studiul stărilor normale și anormale din procesele și comportamentul cognitiv, emoțional și social
c) Medic speciallizat în boli de inimă.
d)Persoană specializată în vindecarea și refacerea vocii și a vorbirii.
e) Specialist fară studii medicale
86. CS Câte competențe de bază ale echipei interprofesionale există?
a) 7
b) 3
c) 4
d) 1
e) 2
87.CS Ce presupune competența nr. 3?
a) Aplicarea valorilor de consolidare a relațiilor și principiilor dinamicii echipei
b) Folsirea cunoașterii propriului rol și a celor din alte profesii pentru a evalua și a aborda adecvat nevoile pacienților
c) Comunicarea cu pacienții, familiile, comunitățile și profesioniștii din domeniul sănătății și alte domenii într-un mod receptiv și responsabil
d) Colaborarea cu persoane din alte profesii pentru a menține un climat de respect reciproc și valori partajate
e) Colaborarea cu specialiști din alte domenii
88. CS Ce reprezinta alternanță de lucru și odihnă cu respectarea intervalului optim?
a) ciclicitate
b) regularitatea
c) principiul gradualității
d) conștientizarea
e) recreere
89. CS Definiți supraalimentația
a) Deficit de alimente
b)Lipsa senzației de sațietate
c) Exces nutrițional
d)Lipsa poftei de mâncare
e) Foame emoțională
90. CS Ce reprezintă subnutriția?
a)lipsa poftei de mâncare
b)greutate la înghițire
c)senzație exagerată de foame
d) aport insuficient de alimente
e) senzație de foame