În literatura autohtonă, pentru diagnosticarea edentaţiei totale la maxilar se utili-zează clasificările după:
Körber
Kennedy
Köller
Schröder
Oxman
În literatura autohtonă, pentru diagnosticarea edentaţiei totale la mandibulă se utili-zează clasificarările după:
După Schröder, creasta edentată total la maxilar este:
de 2 tipuri;
de 3 tipuri;
de 4 tipuri;
de 5 tipuri;
utilizată pentru edentaţia totală la mandibulă.
După Köller, creasta edentată total la mandibulă este:
utilizată pentru edentaţia totală la maxilar.
După Oxman, crestele edentate total pentru ambele maxilare sunt de:
2 tipuri;
3 tipuri;
4 tipuri;
5 tipuri;
nici o variantă corectă.
Pentru edentaţia totală la maxilar, o creastă alveolară şi tuberozităţi atrofiate esen-ţial, cu o boltă palatină plată poate fi atribuită:
tipului 3 Körber;
tipului 4 Kennedy;
tipului 3 Schröder;
tipului 1 Köller;
tipului 3 Oxman.
Pentru edentaţia totală la mandibulă, o creastă alveolară atrofiată esenţial în seg-mentele posterioare şi mai puţin în regiunea anterioară poate fi atribuită:
tipului 2 Körber;
tipului 4 Oxman;
tipului 3 Köller.
Porţiunea osului restant cicatrizat după extracţia dentară se numeşte:
apofiză alveolară;
proces alveolar;
creastă alveolară;
breşă;
spaţiu protetic potenţial.
Spaţiul restant în arcada dentară după extracţia dintelui(lor) se numeşte:
dimensiune verticală de ocluzie;
spaţiu protetic potenţial;
apofiză alveolară.
Spaţiul protetic potenţial poate fi caracterizat prin:
înălţime;
profunzime;
densitate;
lungime;
lăţime.
Pentru spaţiul protetic potenţial, distanţa dintre limita muchiei crestei alveolare şi a planului de ocluzie delimitează:
înălţimea breşei;
profunzimea breşei;
densitatea breşei;
lungimea breşei;
lăţimea breşei.
Pentru spaţiul protetic potenţial, distanţa dintre limitele mezială şi distală ale din-ţilor restanţi în plan elipsoidal delimitează:
Pentru spaţiul protetic potenţial, distanţa dintre limitele vestibulară şi orală, stabilită în baza a două planuri imaginare delimitează:
Cauzele micşorării înălţimii spaţiului protetic potenţial pot fi:
versii ale dinţilor antagonişti breşei;
abraziunea dinţilor antagonişti breşei;
tipul de ocluzie adâncă;
distrucţii coronare ale dinţilor antagonişti breşei;
migrări ale dinţilor limitrofi breşei.
Cauzele majorării înălţimii spaţiului protetic potenţial pot fi:
vârsta edentaţiei;
obturaţii debordante ale dinţilor limitrofi breşei;
tipul de ocluzie deschisă;
egresiuni ale dinţilor antagonişti breşei;
extruzia dinţilor antagonişti breşei.
Indiciul calitativ a osului disponibil pentru care se preconizează inserarea implan-tului se caracterizează prin:
înălţime
lăţime
lungime
densitate
angulaţie
Indicii cantitativi ai osului disponibil pentru care se preconizează inserarea implantului se caracterizează prin:
Distanţa de la muchia creste alveolare până la corticala de vecinătate opusă pentru care se preconizează inserarea implantului se consideră ca:
înălţimea osului disponibil;
lăţimea osului disponibil;
lungimea osului disponibil;
angulaţia osului disponibil;
raportul coroană/implant.
Înălţimea crestei alveolare pentru care se preconizează inserarea implantului poate fi evaluată prin:
radiografie retroalveolară
OPG
CBCT
intaroral cu ajutorul şublerului
intraoral prin palpare
Micşorarea înălţimii osului disponibil pentru care se preconizează inserarea implan-tului poate fi influienţată de:
obturaţii debordante ale dinţilor antagonişti breşei
extruzia dinţilor antagonişti breşei
resorbţia osului în plan vertical
presiunii exercitate de aerul din cavităţile sinusale
grosimea suportului fibromucos
Distanţa dintre corticalele vestibulară şi orală a crestei alveolare pentru care se preconizează inserarea implantului se consideră ca:
înălţimea osului disponibil
lăţimea osului disponibil
lungimea osului disponibil
angulaţia osului disponibil
raportul coroană/implant
Laţimea crestei alveolare pentru care se preconizează inserarea implantului poate fi evaluată prin:
intaroral cu ajutorul osteometrului
Micşorarea lăţimii osului disponibil pentru care se preconizează inserarea implan-tului poate fi influienţată de:
obturaţii debordante ale dinţilor antagonişti breşei;
extruzia dinţilor antagonişti breşei;
resorbţia osului în plan vertical;
resorbţia osoasă centripetă;
presiunii exercitate de aerul din cavităţile sinusale.
Distanţa, în sens mezio-distal, dintre dinţii limitrofi breşei sau implanturile vecine se consideră ca:
Lungimea crestei alveolare pentru care se preconizează inserarea implantului poate fi evaluată prin:
Micşorarea lungimii osului disponibil pentru care se preconizează inserarea implan-tului poate fi influienţată de:
resorbţia osului în direcţie vestibulo-orală;
extracţii însoţite de regularizare a suportului osos;
migrări ale dinţilor antagonişti breşei.
Modificarea gradului de angulaţie a osului restant după extracţie dentară poate fi influienţată de:
modificarea DVO;
modificarea relaţiilor intermaxilare;
resorbţia osoasă cetripetă;
resorbţia osoasă cetrifugă;
migrări ale dinţilor limitrofi breşei;
În implantologie, raportul coroană/implant presupune corelaţia dintre:
coroana clinică faţă de corpul implantului;
coroana clinică şi porţiunea transgingivală a bontului protetic faţă de corpul imp-lantului;
coroana clinică faţă de porţiunea transgingivală a bontului protetic şi corpul imp-lantului;
coroana clinică faţă de porţiunea transgingivală a bontului protetic;
porţiunea transgingivală a bontului protetic faţă de corpul implantului.
Starea în care suprasolicitările ocluzale depăşesc forţele de rezervă ale parodonţiului se numeşte:
contact prematur;
interferenţă ocluzală;
traumă ocluzală;
contact funcţional;
contact nefuncţional.
Deosebim traumă ocluzală:
directă
primară
secundară
terţiară
combinată