Sinusul maxilar se deschide în:
Meatul nazal superior;
Meatul nazal mediu
Meatul nazal inferior
Sinusul etmoidal
Orofaringe
Care sunt dinții cu raport sinusal:
Caninul superior
Premolarul 1 superior
Premolarul 2 superior
Molarul 1 superior
Molarul 2 superior
Factorii favorizanți ai sinusitei maxilare odontogene pot fi:
Obstrucția ostiumului sino-nazal;
Afecțiuni alergice ale mucoasei sinusale;
Fumatul
Afecțiuni dento-parodontale ale incisivilor laterali superiori
Prezența polipilor sinusali
Factorii determinanți ai sinusitei maxilare odontogene pot fi:
Afecțiuni dento-parodontale ale molarilor superiori
Afecțiuni dento-parodontale ale caninilor superiori
Accidente ale extracției molarului 3 superior
Scăderea motilității ciliare
Eșecuri ale tratamentului endodontic ale molarilor superiori
Care sunt fazele procesului inflamator ale mucoasei sinusale:
Congestivă;
Catarală
Supurată
Hiperplazică
Hipertrofică
Care sunt semnele clinice ale sinusitei maxilare acute odontogene:
Rinoree purulentă unilaterală
Rinoree purulentă bilaterală
Obstrucție nazală
Halitoză
Senzații de plenitudine geniană
Care sunt semnele clinice ale sinusitei maxilare cronice odontogene:
Jenă dureroasă geniană
Xerostomie
Tratamentul sinusitei maxilare odontogene acute presupune:
Antibioterapie empirică
Rinoscopie anterioară
Îndepărtarea factorului cauzal
Decongestive nazale
Cura radicală a sinusululi maxilar după Caldwell-Luc
Tratamentul sinusitei maxilare odontogene cronice presupune:
Cura radicală a sinusului maxilar după Caldwell-Luc.
Care din următoarele semne sunt prezente în cazul unei comunicări orosinuzale:
Prin alveolă se pătrunde cu un stilet butonat în sinusul maxilar
Manevra Valsava negativă
Radiologic, apare imagine de sinus normal
Se poate determina radiologic comunicarea oro-sinusală
Refluarea lichidelor pe nas
În cazul comunicării oro-sinuzale ce întreţine o sinuzită cronică, tratamentul constă în:
Extracţia dintelui cauzal
Puncţie sinusală
Plastia comunicării oro-sinusale
Cura radicală a sinusului afectat
Incizia și drenajul supurației
Ductul (canalul) Stenon se deschide pe mucoasa cavităţii bucale în regiunea:
În fundul de sac vestibular superior
Sublinguală
Geniană la nivelul primului molar superior
Palatinală
Retromolară
Sialodochitele reprezintă procese inflamatorii localizate la nivelul:
Canalului Wharton
Canalului Stenon
Glandelor salivare mari
Glandelor salivare mici
Canalului glandei sublinguale
Aspectele clinice ale submaxilitei acute supurate sunt
Tumefacţie submandibulară
La palparea regiunii submandibulare se determină fluctuență
La presiunea pe glanda submandibulară, prin orificiul canalului Wharton se secretă saliva vâscoasă
Congestia şi tumefacția mucoasei sublinguale
La presiune pe glandă, prin orificiul canalului Wharton se secretă lichid purulent.
Litiaza salivară se întâlneşte mai frecvent:
În glanda parotidă
În canalul Stenon
În glanda sublinguală
În canalul Wharton
În glanda submandibulară
Fistulele salivare cutanate (exoorale):
Nu prezintă importanță clinică
Prezintă importanță clinică majoră
Necesită tratament chirurgical
Nu necesită tratament deoarece se vindecă spontan
Nu există fistule salivare cutanate
În tratamentul complex al sialoadenitelor acute, în canalul excretor se introduce:
Apă oxigenată de 3%
Iodolipol 1-2 ml
Antimicrobiene şi fermenţi
Soluţie caldă de furacilină
Salivă artificială
Sialolitiaza se manifestă clinic prin triada salivară, ce constă din:
Colică salivară
Abcesul salivar
,,Tumora,, salivară
Disfagie pronunțată
Trismus
Parotidita acută epidemică (oreionul) este cauzată de:
Virusul urlian
Steptococi, stafilococi
Virusul rubeolei
Treponema pallidum
Virusul rujeolei
Perioada de incubaţie în parotidita epidemică este:
3-5 zile
7-12 zile
14-21 zile
21-30 zile
Câteva ore
Parotidita acută epidemică poate fi tratată:
În secţia de boli contagioase
De medicul de familie
În secţia de boli interne
În secţia de chirurgie OMF (staționar)
În cabinetul stomatologic
Precipitarea sărurilor minerale din saliva este favorizată de:
Hiposialie
Staza salivară
Alcalinitatea salivei
Hipersialie
Prezenţa unor celule epiteliale descuamate
Tabloul clinic al litiazei salivare este determinat de:
De compoziţia chimică a calcului salivar
De dimensiunile calculului salivar
De forma calculului salivar
De sediul calculului salivar
De regimul alimentar al pacientului
Colica salivară în litiaza submandibulară se caracterizează prin:
Durata unei colici este lungă, peste o oră
Durata unei colici este scurtă sub o oră
Tumefacţia glandei se menţine mult timp
Tumefacţia glandei salivare cedează în scurt timp după alimentaţie
Tumefacţia glandei submandibulare nu este influenţată prandial
Litiaza parotidiană:
Este mai rară decît cea submandibulară
Este mai frecventă decît cea submandibulară
Calculul este mai frecvent în glandă
Calculul este mai frecvent în canalul Stenon
Calculul este ovoid
Colica salivară este determinată de:
Infecţia supraadăugată
Presiunea exercitată de calcul asupra nervului lingual
Descuamarea epiteliului salivar
Precipitarea sărurilor minerale
Presiunea exercitată de salivă în sistemul canalicular
Care din următoarele examene nu prezintă interes în diagnosticul sialolitiazei:
Cateterismul canalului Warthon
Radiografia simplă
Diagnosticul citologic
Ultrasonografia
Examenul clinic
Ablaţia chirurgicală a calculului (sialolitectomie) canalului glandei submandibulare se efectuează:
Prin incizie a mucoasei sublinguale de-a lungul canalului Warthon
Prin incizie în fundul de sac vestibular
Prin incizie submandibulară
Prin incizie în șanțul mandibulo-lingual
Prin incizie submentonieră
Care sunt posibilităţile evolutive într-o sialolitiază:
Eliminarea spontană a calculului
Sialoadenită acută calculoasă
Sialoadenita cronică scleroasă
Supuraţia lojei respective
Necroza glandei salivare
Sindromul Sjogren se caracterizează prin următoarea triplă simptomatologie:
Hipertrofia glandelor salivare, hipertrofia glandelor lacrimale şi adenopatie cervicală
Parotidomegalie diabetică, hipertensiune arterială, atrofia mucoasei gastrice
Salivară, oculară şi articulară
Parotidomegalie, ciroză şi hipertensiune arterială
Asialie, cacosmie şi adenopatie subclaviculară
Sindromul Sjogren este prezentat de o simptomatologie specifică
Xeroftalmie
Poliartrită reumatoidă
Conjunctivită
Dermatomiozită
Diagnosticul diferenţial în sindromul Sjogren se face cu:
Parotidita virală
parotidita cronică interstiţială
Sialodochitele
Tumorile benigne şi maligne
Nici una dintre cele enumerate
Tratamentul sindromului Sjogren se face în:
Cabinetul de chirurgie orală
Secţia de chirurgie maxilo-facială
Secţia de reumatologie
Secţia de boli infecţioase
La policlinica de sector
Sialolitiaza se întîlneşte mai frecvent în:
Glandele salivare mici
Canalul Stenon
Glanda parotidiană
Glanda sublinguală
Canalul Wharton şi glanda submandibulară
Fistulele salivare pot fi deschise spre:
Piele (externe)
Mucoasă (interne)
Bilaterale (spre piele şi mucoasă)
Intrasinuzal
Spre faringe
Furunculul este o supurație localizată la nivelul:
Foliculului pilos
Glandei sudoripare
Plăgii contuze lacerate
Excoriației
Ligamentului periodontal
Care sunt fazele evolutive ale furunculului:
Faza abcedantă
Faza congestivă
Faza cronică
Faza subacută
Faza acută
Care este tratamentul conservativ al furunculului congestiv:
Antimicrobian
Antifungic
Antiviral
Citostatic
Imunosupresiv
Care este tratamentul chirurgical al furunculului abcedant
Incizie și drenare
Sechestrectomie
Prelucrarea primară chirurgicală a plăgii
Cu raze ionizante
Ozonoterapie
Determină aspectele clinice locale ale fasciitei necrozante în etapă evoluată:
Tegumente hiperemiate
Tegumente brun-violacee
Dureri pronunțate la palpare
Dureri ușoare la palpare
Fluctuență la palpare
Determină etapele tratamentului chirurgical al fasciitei necrozante:
Extracția imediată a dintelui cauzal
Extracția amânată a dintelui cauzal
Deschiderea și drenarea menajantă a procesului supurativ
Deschiderea și drenarea largă a procesului supurativ
Necrectomie
Determină ce substrat anatomic este preponderent afectat în meningită:
Meningele spinal și cel cerebral
Parenchimul cerebral
Parenchimul medular
Patul vascular cerebral și cel medular
Lichidul cefalorahidian
Care dintre următoarele reprezintă semne și simptome generale ale meningitei:
Febră
Cefalee
Fotofobie
Exoftalmie
Vomă
Care dintre următoarele reprezintă semne ale sindromului meningian:
Semnele Kernig
Semnele Brudzinski
Redoarea cefei
Ptialism
Dispnee
Care sunt modificările specifice ale lichidului cefalorahidian în meningită:
Scăderea glucozei
Creșterea proteinemiei
Devierea formulei leucocitare spre stânga
Bacteriemie
Creșterea glucozei
Care dintre următoarele descrie semnul redoarea cefei:
În poziția culcat cu membrele inferioare în extensie, flexia cefei este limitată sau dureroasă
În poziția culcat cu membrele inferioare în extensie, la flexia cefei se declanșează îndoirea genunchilor
În poziția culcat, la apăsarea pe simfiza pubiană, apare flexia picioarelor
În poziția culcat la flexia articulației șoldului, apare flexia genunchilor
Indurația regiunii cervicale și toracice superioare
Care dintre următoarele descrie semnul Brudzinski superior:
Care dintre următoarele descrie semnul Brudzinski mediu:
Care dintre următoarele descrie semnul Kernig:
Determină ce substrat anatomic este preponderent afectat în abcesul cerebral: