Este formată din 4 cavităti:
două atrii si două ventricule
atriile comunica cu ventriculii prin intermediul orificiilor atrioventriculare
la nivelul lor ajunge sange prin intermediul venelor si arterelor
Inima este un organ musculos, ai cărui pereti au trei parti:
miocardul
endocardul
epicardul
Caption: : Plamanii se gasesc in cutia toracica si prezinta doi lobi( lobul stang si lobul drept). Acesti lobi sunt acoperiti de o foita subtire care se numeste pleura.
Caption: : Plamanii permit intrarea aerului in interiorul corpului in vederea asigurarii schimburilor de gaze cu sistemul circulator.
Sunt o pereche de organe, fiind parte esențială a aparatului excretor
Rolul principal al rinchilor este excreția, realizata prin filtrarea sângelui, eliminarea prin urină a substanțelor inutile sau dăunătoare, produse de organismul propriu sau luate din mediul exterior.
Este un organ digestiv
Hrana, care, în prealabil, este deja triturată la nivelul gurii cu ajutorul dinților, în interiorul compartimentului gastric va fi amestecată cu sucul gastric (compus din acid clorhidric) și enzime (pepsina), care descompun moleculele mari, în special proteinele.
controlează numeroase functii ale organismului precum bătăile inimii, mersul, generarea de gânduri si emotii.
Creierul la este protejat de cutia craniana, fiind căptușit cu o membrană numita meninge.
Creierul este format din 4 lobi si cerebelul :
Lobul Temporal
Lobul Parietal
Lobul Fronta
Lobul Occipital